tag:blogger.com,1999:blog-78180178174655463802024-02-19T04:06:26.570+02:00Blogul Andei Stefanandahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.comBlogger83125tag:blogger.com,1999:blog-7818017817465546380.post-49746673685925888512011-12-05T16:24:00.000+02:002011-12-05T16:24:02.618+02:00Uitasem unde am pus "cheile"...Cam asta mi s-a întâmplat. După o bună perioadă în care n-am găsit un pic de timp să-mi pun ordine în gânduri, ca să nu vi le înșir de-a valma, după o altă perioadă în care am abandonat total ideea de a relua minunata îndeletnicire a scrisului și după o altă etapă în care, dominată de un dor suspect de-a scrie, nu reușeam să accesez panoul de bord pentru că nu mai știam cum, în cele din urmă, am răzbit!!!<br />
Nu, n-o să mai fac imprudența de a promite că voi scrie cu regularitate. <br />
Am, totuși, datoria față de prietenii vechi si statornici (cred că e pleonasm, dar...) care s-au încăpățânat să caute postări noi și au găsit pe blog un strat gros de praf și plase de păianjen , să-mi cer scuze pentru îndeluuungata absență și să le mulțumesc. Sunteți unul dintre motivele pentru care am vrut să mă reîntorc. <br />
<br />
Așadar... Ajun de Moș Nicolae. Amintirile copilăriei, daruri, emoție, așteptare, zâmbete. Da, mai cred în Moș Crăciun! De ce n-aș crede în Moș Nicolae? O să-mi fac ghetele. Cu cremă. Înțeleg că și până și doamna Udrea își cremuiește încălțările în așteptarea darurilor. O reuși să termine această îndeletnicire prozaică până mâine, în zori?andahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.com4tag:blogger.com,1999:blog-7818017817465546380.post-40535750684792751382011-02-09T20:38:00.001+02:002011-02-10T16:18:29.896+02:00Cronica unei emisiuni anunțateIeri, Crin Antonescu a avut județul Dâmbovița în program. La 15.00 trebuia să fie la o televiziune concurentă, în jurul orei 16.00, la o conferință de presă, la ora 17.00, trebuia să participe la ședința Delegației Permanente, iar la 18.00, la Columna, unde urma să-l intervievez vreo oră. Numai că președintele liberalilor a plecat târziu din București și a ajuns direct la conferința de presă. L-am întrebat pe președintele interimar dacă, în condițiile astea, emsiunea mea rămâne în schemă și m-a asigurat că da, chiar dacă invitatul va ajunge în studioul nostru la ora 19.00, nu la 18.00, cum fusesem anunțată inițial. Am acceptat întârzierea, deși nu eram noi de vină (cu atât mai puțin telespectatorii noștri) că domnul președinte nu a putut respecta programul. Pe intervalul orar alocat, inițial, nouă, Crin Antonescu a fost condus la televiziunea concurentă. Formatul a fost chiar interesant, invitați fiind același președinte interimar, la rându-i candidat pentru prima funcție în organizație, și, nu în ultimul rând, Crin Antonescu, președintele partidului. A, probabil că insistențele mele ca președintele PNL să intre, în emisiunea moderată de mine, SINGUR sau alături de TOȚI candidații pentru funcția de președinte, nu au cântărit prea mult în stabilirea televiziunii care să realizeze, prima, interviul. Din păcate, însă, domnul Crin Antonescu nu a mai ajuns deloc la Columna, trebuind să plece, de urgență, la București, asta după emisiunea înregistrată la postul concurent... Bine că am "apucat" să anunț toată ziua, pe postul nostru de teleiziune, o emisiune care nu s-a mai putut realiza, evident, din motive independente de voința noastră! Mii de mulțumiri organizatorilor acestei vizite!andahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.com7tag:blogger.com,1999:blog-7818017817465546380.post-21001267959214647552011-02-07T13:30:00.002+02:002011-02-07T14:46:46.085+02:00Uninea Social-Liberală. Actul întâiDemocrat-liberalii care bravează spunând că speră să se facă alianța între PSD și ACD, pentru a fi siguri că opoziția va pierde alegerile, pot să răsufle ușurați: Alianța, mai bine-zis Uniunea se făcu. Cu oarece strângere de inimă, ca la o nuntă aranjată în care mirii care se iau mai de gura părinților, mai de teama că vor îmbătrâni singuri, partenerii au semnat, s-au pupat și s-au pozat, oficializând un soi de relație cu tendințe de menage aux trois. Au apărut diferențele clare de abordare încă de la discuțiile purtate în cadrul organismelor statutare, care s-au desfășurat separat. În timp ce pesediștii dădeau, în discursuri, de toți pereții cu guvernarea pedelistă, liberalii erau calmi și socializau într-o atmosferă boemă, schimbând între ei impresii însoțite de un zâmbet discret și ușor arogant. Snobi și afectați, fumau și pozau în fața camerelor. Cei din sala de ședințe erau feriți de ochiul indiscret al presei și dezbăteau în spatele ușilor închise. Sau asta se putea crede că fac. Până și Orban, după ce s-a pronunțat încă o dată împotriva acestei construcții politice, s-a lăsat purtat de un ritm imaginar și a schițat o coregrafie îndrăzneață care, probabil, trebuia să-i dea pe spate pe jurnaliștii din zonă. Numai liberalii dâmbovițeni erau încordați. Aveau toate motivele să nu le priiască socializarea: sâmbătă, pe 12 februarie, e Conferința Județeană, eveniment cu miză pentru aspiranții la funcția de președinte, dar și pentru viitoarele mișcări politice din zonă. <br />
A venit și momentul semnării protocolului. Camere de filmat, blitz-uri, fraze memorabile. Dincolo de primele rânduri, mai spre ieșire, primarul Constanței se poza de zor cu liberalii, intrând rapid în centrul atenției. CP Tăriceanu părea interesat de uniforma verde a edilului, dar și de "furnizorul" acesteia. Mazăre l-a lămurit rapid: "Ne dau de la partid!". <br />
Durerile de cap și certurile "conjugale" abia acum încep, odată cu calculele care se vor face pentru stabilirea camdidaților. Dar să nu pierdem toată distracția încercând să anticipăm!andahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7818017817465546380.post-31469783638552353462011-01-24T17:14:00.000+02:002011-01-24T17:14:39.711+02:00SolicitareNenea Cronos, dă-mi și mie măcar o oră în plus pe zi, ca să am timp să scriu pe blog...! Nu de alta, dar se supără cititorii pe mine! A! De fapt aș vrea vreo două (ore) să ajung și la sală! Ce zici?andahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-7818017817465546380.post-37811621139429481262011-01-20T15:01:00.003+02:002011-01-20T15:52:19.619+02:00Teoria probabilitățilorProbabil, o să scriu ceva pe blog, diseară. Dacă n-o să am timp sau chef, probabil că n-o să scriu.andahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7818017817465546380.post-2823325815464548172010-12-30T20:38:00.000+02:002010-12-30T20:38:29.360+02:00Cornățelu 8...... kilometri, după aparențe. <br />
Dar, hai s-o iau cu începutul! Ieri, după ce am încercat să-mi împart cât mai bine timpul între știri și înregistrarea unei emisiuni, ediție specială, am constat fericită că aș putea ajunge la un concert de colinde, la Cornățelu - o comună dâmbovițeană, aflată la vreo 30 de kilometri de Târgoviște. De ce fericită? În primul rând, pentru că anul ăsta n-am reușit să ascult colinde și mi se părea o nesperată șansă de a mă bucura, chiar și după Crăciun, de căldura acestora. Apoi, cei pe care ar fi urmat să-i întâlnesc acolo ar fi făcut ca seara să fie, cu adevărat, liniștită și frumoasă. <br />
Așadar, am terminat interviul cu prefectul județului și ne-am avântat, pe la ora 18.00, spre Cornățelu. Ne grăbeam pentru că începuse de ceva vreme concertul și vroiam să prindem măcar o oră de colinde. Eram cu ochii pe indicatoare, fiindcă nu știam exact drumul. La un moment dat, minune! Zărim, prin bezna destul de deasă, indicatorul căutat, pe care scria mare, alb pe albastru, "Cornățelu 8!". Săgeata acestuia ne direcționa către un drum de țară, pe care se vedeau urme proaspete de roți. Fără să stăm pe gânduri, am cotit-o în direcția arătată de acea minune a tehnicii rutiere. Dacă primii metri de drum nu ne-au lăsat să ghicim spre ce fundătură ne ducem, gropile, din ce în ce mai multe și mai adânci, aveau să ne strecoare în minte bănuiala că o să ni se înfunde, la propriu. Cu inima strânsă, am continuat, totuși, să mergem, străbătând, din ce în ce mai greu, porțiunile acoperite cu un mix de zăpadă, gheață și noroi, bazându-ne, însă, pe prețioasa informație scrisă pe, de-acum, celebrul indicator. Doar nu era pus degeaba! După vreun kilometru, tocmai când ne bătea un gând să ne întoarcem, fiind descurajați de pustietate, întuneric și de drumul care sigur putea fi parcurs, dar numai cu avionul, ne-am înțepenit în noroi. Cele câteva încercări de a ieși s-au soldat cu lopeți zdravene de amestec scârbos și lipicios de noroi și zăpadă, aruncate de roți pe parbrizul și capota mașinii. Cameramanul, care își asumase riscul de a mă însoți în necunoscut și pe post de șofer, a făcut din ochi o evaluare a situației: era nașpa! După ce mi-am amintit diferite înjurături, care mai de care mai elaborate, am coborât din mașină, cu un curaj vecin cu inconștiența, ignorând suveran sfatul colegului meu de a sta, naibii, potolită. Pojghița de gheață care mi-a dat, inițial, impresia de stabilitate și imboldul de a păși mai departe, m-a ținut fix două secunde. În noroi până la glezne și cu tonele de nervi stând să erupă, m-am întors, resemnată și docilă, în mașină. Aveam noroi și zăpadă în cizme, cât să-mi ajungă pentru toată iarna. Iar concluzia mea, la rece, nu era deloc departe de cea a colegului meu: pân-aci ne-a fost! Speriată de perspectiva petrecerii Revelionului într-un Logan Break rătăcit în câmp și înțepenit în noroi, am sunat un prieten. Cine ne-ar mai fi putut scoate la acea oră din... beleaua în care intrasem plini de avânt și îndemânare, dacă nu chiar prefectul? Operativ, acesta a trimis, o echipă venită dintr-o comună învecinată și care ne-a scos la liman cu ajutorul unui tractor. Ei, așa da! Civilizație, asfalt, ici-colo lumini! Puține, dar erau! Un domn polițist "întâmplat" prin zonă, a avut proasta inspirație să ne ia la mișto, informându-ne că trebuia să mai parcurgem vreo câțiva kilometri pe DN 71 până s-o cotim la stânga. Chestie care nu scria, însă, pe indicator. Așa cum nu scria nicăieri că drumul este impracticabil pe timp de iarnă. Bine, poți încerca să parcurgi, până la Cornățelu, cei 8 kilometri dacă ai tractor sau chef să-i deranjezi pe cei care au altceva mai bun de făcut, decât să te scoată din noroaie. Și, eventual, noaptea. Așa, să fie distracția completă și să mai socializăm! De unde deducem că indicatorul nu era pus acolo chiar degeaba...andahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7818017817465546380.post-18296226428702653012010-12-08T19:58:00.003+02:002010-12-09T08:38:18.207+02:00A reușit!În sfârșit, apuc să scriu despre Marius. Era să spun "cazul Marius", dar nu e... cazul. Marius Duțulescu, un adolescent cu suflet frumos și cu un fel aparte de a fi, care cucerește de la prima vedere, nu a fost pentru noi un simplu subiect de presă, ci a devenit un prieten care trebuie ajutat. Și încă repede! În urmă cu vreo trei sau patru săptămâni am aflat despre el și despre lupta lui inegală cu timpul și boala. Mă gândeam ce aș simți sau ce aș face dacă, Doamne-ferește, unul dintre copiii mei sau altcineva din familie ar fi pus în această dramatică situație. La câteva zile după ce am aflat, absolut întâmplător, despre povestea asta, colegul meu, Victor Mihalache, mi-a povestit mai pe larg despre Marius, propunându-mi o campanie de strângere de fonduri care să-l ajute pe băiat să plece în Germania pentru a fi operat. Vorbeam despre 38.000 de euro, o sumă destul de mare pe "praful" ăsta şi care trebuia strânsă în cel mult 2-3 săptămâni. Dar vorbeam și despre un format de emisiune care punea la încercare potențialul tehnic și uman. Am acceptat și mi-am făcut un mic plan de bătaie în privința campaniei. Am mers direct la Florin Popescu, președintele Consiliului Județean. Nu-l mai abordasem până atunci și nu știam cum va reacționa, dar mizam pe... hm, nici nu știu pe ce. I-am propus să fie alături de noi în încercarea de a organiza un Teledon petru băiat. A prins repede ideea și mi-a confirmat, pe loc, participarea și implicarea în campanie. Și s-a implicat! Am mai dat câteva telefoane și am povestit altor persoane pe care le cunoșteam și despre Marius și au înțeles cât de important este să nu rămână indiferenți. Și n-au rămas. Emisiunea a fost realizată la câteva zile după ce i-am cunocut pe Marius și familia lui, bunica şi tatăl venind la redacţie pentru a-mi spune despre drama prin care trec. Ideea de solidaritate s-a lansat și a prins destul de repede și, ceea ce este cel mai important, oamenii au sunat să-l încurajeze pe Marius și să-l ajute să învingă timpul și boala. Să spun că Florin Popescu a avut o contribuție decisivă în reușita campaniei? Să spun că m-a impresionat reacția promptă a oamenilor care au sunat ori au venit la redacție, unii dintre ei donând, din suflet, sume destul de mari pentru veniturile lor? Să spun că o fetiță de câțiva anișori a venit la televiziune să-i ofere lui Marius alocația ei? Sau că mesajul care prindea atunci contur mi-a dat un strop de speranță și încredere că vom exersa mai des implicarea și că o vom transforma într-o stare de normalitate? Și să mai spun că toți colegii mei au uitat de oboseală și s-au mobilizat și au muncit poate mai frumos decât oricând? Cred că este inutil. Știu că toate astea s-au simțit și s-au văzut. Au fost oameni dornici să ajute, au fost gânduri frumoase, au fost emoții adevărate, au fost speranțe și certitudini, a fost o stare de omenie, de normalitate. După, au fost și câteva răutăți gratuite, dar zău că nu mai înseamnă nimic și nu mai contează, deși m-au amărât la vremea respectivă.<br />
<br />
Am încercat să-mi explic de ce m-a prins atât de puternic povestea acestui copil și cred că am găsit câteva răspunsuri, dând filmul înapoi. Nu am reușit să mă detașez de drama lui Marius, deși știu că așa ar fi fost bine, din punct de vedere profesional. Dar dai naibii profesia și uiți de reguli când conștientizezi că este vorba de viață și de moarte! Mă mustram în gând atunci când le spuneam că o să fie bine, reproșându-mi că le dau speranțe. Nu aveam niciun drept, nu era normal, nu era... profesional. Privindu-l pe Marius, îi vedeam dorința de a trăi, îi percepeam trecerile bruște de la speranță, la teamă, zbucium pe care încerca din răsputeri să-l ascundă, astfel încât să nu-i sperie și mai mult pe ai lui. Vroia să ia toată povara pe umerii lui. Vedeam disperarea din ochii bunicii și ai tatălui, secătuiți de lacrimi, și iarăși mă puneam în pielea lor. Cum să trăiești cu gândul că băiatul tău stă cu sabia deasupra capului? Te sfârșești, câte puțin, în fiecare secundă! Cum să pui capul pe pernă și să te odihnești, ca mâine să o iei de la capăt și să bați pe la uși, ca să strângi bani și să-ți salvezi copilul? Cum să-ți tihnească masa și cum să te bucuri de lucrurile mărunte care, altădată, îți umpleau viața? Cum să nu te gândești în fiecare clipă că n-ai făcut destul și cum să nu te încerce spaima că nu vei putea mai mult? Cum să nu te învinovățești pentru toate? Trebuie să fie cumplit! Exagerez? Nu cred... A! Și a mai fost ceva: medicii germani garantau recuperarea lui Marius, în totalitate.<br />
<br />
În sfârșit, astăzi, 8 decembrie, a venit vestea cea bună: Marius a intrat, de dimineață, în operație și, după vreo 8 ore de intervenție, medicii au ieşit din sala de operaţie şi au spus că este un succes. Așadar, băiatul este bine și se va întoarce sănătos acasă. Cred că asta este tot ce contează! Îmi doresc să poată, la rându-i, să-i ajute, după puteri, pe cei care vor avea nevoie de el. Iar eu îmi doresc să pot să o iau, eventual, de la capăt, cu o altă poveste. Îmi doresc să cred că voi reuși să mai trec o dată prin emoțiile și temerile (de amărăciuni ziceam că uit) care m-au încercat în ultimele trei săptămâni și să sper cu toată puterea că va fi bine. Deși...andahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7818017817465546380.post-29826139140396043672010-12-04T16:57:00.002+02:002010-12-04T17:00:50.646+02:00„Viața are preț ! - teledonul prezentat de Columna TV cu scopul strângerii de fonduri necesare operației pe care o va suferi Marius în Germania<object width="400" height="320"><param name="allowfullscreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><param name="movie" value="http://vimeo.com/moogaloop.swf?clip_id=17464780&server=vimeo.com&show_title=1&show_byline=1&show_portrait=1&color=00ADEF&fullscreen=1&autoplay=0&loop=0" /><embed src="http://vimeo.com/moogaloop.swf?clip_id=17464780&server=vimeo.com&show_title=1&show_byline=1&show_portrait=1&color=00ADEF&fullscreen=1&autoplay=0&loop=0" type="application/x-shockwave-flash" allowfullscreen="true" allowscriptaccess="always" width="400" height="320"></embed></object><p></p><br />
<br />
<object width="400" height="320"><param name="allowfullscreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><param name="movie" value="http://vimeo.com/moogaloop.swf?clip_id=17464875&server=vimeo.com&show_title=1&show_byline=1&show_portrait=1&color=00ADEF&fullscreen=1&autoplay=0&loop=0" /><embed src="http://vimeo.com/moogaloop.swf?clip_id=17464875&server=vimeo.com&show_title=1&show_byline=1&show_portrait=1&color=00ADEF&fullscreen=1&autoplay=0&loop=0" type="application/x-shockwave-flash" allowfullscreen="true" allowscriptaccess="always" width="400" height="320"></embed></object><p></p><br />
<br />
<object width="400" height="300"><param name="allowfullscreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><param name="movie" value="http://vimeo.com/moogaloop.swf?clip_id=17466027&server=vimeo.com&show_title=1&show_byline=1&show_portrait=1&color=&fullscreen=1&autoplay=0&loop=0" /><embed src="http://vimeo.com/moogaloop.swf?clip_id=17466027&server=vimeo.com&show_title=1&show_byline=1&show_portrait=1&color=&fullscreen=1&autoplay=0&loop=0" type="application/x-shockwave-flash" allowfullscreen="true" allowscriptaccess="always" width="400" height="300"></embed></object><p></p><br />
<br />
<object width="400" height="300"><param name="allowfullscreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><param name="movie" value="http://vimeo.com/moogaloop.swf?clip_id=17466231&server=vimeo.com&show_title=1&show_byline=1&show_portrait=1&color=&fullscreen=1&autoplay=0&loop=0" /><embed src="http://vimeo.com/moogaloop.swf?clip_id=17466231&server=vimeo.com&show_title=1&show_byline=1&show_portrait=1&color=&fullscreen=1&autoplay=0&loop=0" type="application/x-shockwave-flash" allowfullscreen="true" allowscriptaccess="always" width="400" height="300"></embed></object><p></p>andahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7818017817465546380.post-923273370058169972010-11-14T13:08:00.001+02:002010-11-14T14:59:18.569+02:00Scapa cine poate!Nu! Cum ați putut crede că am uitat de blog și de voi?! Veți putea, probabil, înțelege, mai ales că vă ajută și experiența proprie, că apar nesfârșite perioade în care poți suspecta că tot geniul conspirativ al sorții lucrează împotrivă-ți, mai ales când e vorba să te mai întâlnești cu prietenii de suflet de pe blog. Uite-așa devii paranoic! Întâmplarea face ca ultimele săptămâni în care nu ne-am mai văzut p-aici să fi fost prinsă într-o grămadă de chestii pe care aș vrea să le numesc pretențios, dar nu exagerat, <i>proiecte</i>. Ce am făcut de la data ultimei postări? Cam câte ore aveți la dispoziție să citiți? Bănuind că nu multe și că, sigur, aveți altceva mai bun de făcut, o să încerc să mă rezum la o enumerare, rugându-vă să-mi acceptați expunerea laconică: o fugă la Bruxelles, o încercare temerară de a participa la recenta moțiune de cenzură (mi-a luat vreo 4 ore să-i conving pe vajnicii jandarmi de la Palatul Parlamentului că am acreditare și că nu am venit să răstorn eu guvernul, să iau miniștrii ostatici și nici să dărâm clădirea), multe filmări, știri, emisiuni, precum și o serie de activități "extracurriculare"... Și o apăsătoare senzație de zădărnicie, care-mi lasă un gust coclit și insistent de neputință. Aș putea comenta la nesfârșit deciziile și declarațiile genialilor noștri politicieni, care ne umplu zilele și ecranele de... și de asta, dar și de un potop de fraze aberante. Aș putea face pronosticuri și-apoi să mă laud că am avut dreptate și că am o intuiție infailibilă! Sau, dimpotrivă, să zic: ia uite, măi, asta n-am crezut c-ar putea să facă! Aș putea să mă întreb, dureros de inutil: c<i>e mai putem face </i>c<i>a să găsim, fie și-ntr-un târziu, ieșirea</i>?, conștientă că niciuna dintre posibilele căi nu vor fi niciodată încercate de bravii noștri conducători. Aș putea încerca să sper că ziua de mâine nu va mai însemna un șir nesfârșit de iluzii sfărâmate și aș putea concepe planuri temeinice de viitor. Dar vine, implacabil, întrebarea: La ce bun? În plus, ne amintim că orice tentativă de speranță a fost aspru pedepsită! De ce mă frământă mai mult decât oricând ce se întâmplă în jurul nostru? Simplu: pentru că încep să cred am primit, încă de la naștere, "condamnarea" pe viață de a trăi aici. Și mai cred că nici măcar buna purtare nu mă va ajuta să scap de "pedeapsă". De ce un ton atât de subru și înnegurat? Simplu: pentru că asta este, cel puțin acum, percepția mea asupra unei lumi guvernate de o singură lege: <i>scapă cine poate!</i>andahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7818017817465546380.post-16746533086571737992010-10-18T23:18:00.000+03:002010-10-18T23:18:56.942+03:00Congresul preşedinţilorDeşi ştiam că poate fi o misiune dificilă, cu şanse extrem de mari de a deveni imposibilă, la Congresul PSD am ţinut morţiş să-mi găsesc un loc în - brusc - neîncăpătorea Sală a Palatului, pentru a putea asculta în linişte discursurile. S-a întâmplat şi minunea asta, cu ajutorul lui Cazimir Ionescu. Aşa am aflat de ce îl simpatizam de multă vreme... Şi vroiam să ascult în tihnă pentru că, dincolo de măsurile organizatorice, de modurile găsite de partid de a-şi alege preşedintele, de a-şi desemna candidatul pentru funcţia supremă în stat sau de a-şi categorisi membrii, Congresul PSD mai avea un scop: un antrenament pe teren propriu pentru meciul decisiv al moţiunii de cenzură. "Antrenorii" şi "managerul" echipei au încercat să-şi facă treaba. Şi "doctorul" a venit pregătit pentru o intervenţie promptă, în caz de urgenţă. Iar "tribunele", sătule de atâtea "faulturi" în careu, au dat semnalul că vor să încurajeze "lotul" parlamentarilor opoziţiei, pe tot timpul meciului. (Ce m-o fi pucat cu comparaţiile astea, că nu mă mai uit demult la fotbal?) Şi mai vroiam să aud variante de guvern şi de prim-ministru, pentru că nu reuşesc să scap de întrebarea obsesivă: ce puneţi în loc, dacă daţi jos guvernul? Şi mai vine una, aproape instantaneu: de ce sunteţi siguri că Băsescu a obosit sau s-a plictisit să se mai distreze cu voi şi nu o să-l pună din nou prim-ministru pe Boc? Sau pe Croitoru? Sau pe Negoiţă?<br />
Măsuri economice, s-au găsit, pare-se. Vreo sută în cap... Nu ştiu de ce nu 98 sau 103. Şi, bineînţeles, s-ar găsi variante şi formule de Cabinet. Aici nici nu pare foarte greu să vii cu propuneri mai bune, dacă ne uităm acum la membrii Guvernului Boc. Dar nimeni nu poate da asigurări că preşedintelui i-ar fi dispărut apetitul pentru senzaţiile tari...<br />
<br />
Mi-a plăcut, însă, ceva. O dată, că nu am mai văzut multe pliante aruncate pe jos şi călcate, discret, în picioare, nici doamne social-democrate înveşmântate în paiete. Apoi, că nu au mai fost înţepături şi ironii fine la adresa colegilor. Cei trei preşedinţi, reprezentanţi ai tot atâtor generaţii din partid, par să fi învăţat să transmită un mesaj comun, măcar în linii mari, păstrându-şi, evident, tonul care i-a consacrat. Chiar mă întrebam: cum ar suna un discurs care să îmbine experienţa şi analiza politică, uneori prea meticuloasă, a lui Iliescu, ironia fină a lui Năstase şi dezinvoltura lui Ponta?<br />
<br />
În tot acest timp, simţind, probabil, că astrele nu s-au aliniat corespunzător şi horoscopul nu-i e tocmai favorabil, Mircea Geoană a preferat să stea la poze, în fundul sălii, încercând să-l suplinească pe Mazare, acesta din urmă prins, probabil, cu organizarea sezonului estival din Brazilia.andahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7818017817465546380.post-6960410619621098092010-10-07T15:25:00.005+03:002010-10-07T15:33:15.160+03:00Speranțe de viață... și de moarteLa conferința de presă a PDL Dâmbovița de astazi, am înțeles un mare adevăr: dacă nu voi apuca vârsta de pensionare, e numai din vina mea. Și asta pentru că nu am vrut sau nu am știut (fapta e la fel de gravă) să-mi asigur un mod de viață liniștit, care să-mi garanteze că trec de 60 de ani.<br />
Așadar, stimate preten,<br />
Te-ai stresat ca un fraier multe zeci de ani, muncind și câte 14 ore pe zi? Nu ai avut un trai liniștit și îndestulător? Ai mâncat pe apucate ce ai avut și ai înghițit cu noduri, gândindu-te că trebuie să-ți termini treaba? Ai avut nopți albite de griji pentru ziua de mâine? Te anunț că ai ghinion! S-ar putea să mori de tânăr. Deci, s-ar putea să nu mai apuci pensia și asta numai din vina ta, cetățean nenorocit, care nu vrei nici de-al dracu" să trăiești bine și nici să contribui la creșterea speranței de viață! <br />
<br />
...Să spun că a fost o mostră gratuită de cinism? Cred că ar fi prea puțin...andahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-7818017817465546380.post-27585254621816107802010-10-06T19:30:00.001+03:002010-10-06T19:30:34.910+03:00PerformanţăEra cât pe ce să fac zacusca de ghebe cu un deget. Cu un deget pe post de ingredient... Am reuşit, din exces de zel, să mi-l prind în maşina de tocat, încercând să conving legumele să intre mai cu spor la tăiat, şi l-am strâns cu simţ de răspundere. M-am oprit înainte de a mi-l face franjuri şi mi-a luat ceva vreme să mă decid dacă să iau sau nu o pauză scurtă de leşin. Am decis să nu, deşi tentaţia a fost mare. Dar, rezultatul final contează, deşi unii mai spun că şi intenţia: mi-a ieşit o super-zacuscă! Sâmbătă trebuie să repet figura cu vinetele... Noroc că mai am nişte degete...andahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-7818017817465546380.post-42125837868914529862010-09-30T18:55:00.002+03:002010-09-30T18:55:22.431+03:00DegustăriAzi, după-amiază, am fost la o degustare de vinuri, organizată într-un magazin din Târgoviște, unde se vând astfel de licori nobile. O strategie interesantă de marketing pentru promovarea magazinului, dar și o ocazie pentru ca, cei care știu să aprecieze acest pretențios produs, să împărtășească impresii și să se așeze la povești. Amfitrion a fost chiar proprietarul unei crame de la Azuga. Este incredibil cât de multe drumuri, dar și câte povești interesante duc la vinurile care leagă prietenii și dezleagă amintiri... Pentru că nu am mâncat nimic toată ziua, din cauza programului foarte plin, nu m-am riscat să verific dacă ceea ce povestea, cu multă convingere și însuflețire, specialistul în vinuri, despre buchet, consistență și aromă, era întrutotul adevărat. Am preferat să îl cred pe cuvânt! M-am mai riscat eu, acum vreo două săptămâni, la Răvășitul oilor, cu o jumătate de pahar de bere și n-a fost tocmai bine. Dar sper să am timp să verific, acasă, în liniște, poate chiar diseară, un Chardonnay din 2009. Cheful, zice-se, vine pe parcurs...andahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-7818017817465546380.post-51665631248312568592010-09-21T22:26:00.004+03:002010-09-21T22:33:25.776+03:00DureriCred că, în curând, o să rămân înţepenită. Mă enervează rău durerile de mijloc şi amorţeala pe care o simt în piciorul stâng. Pe Andrei îl supără, de ceva vreme, o durere de cot. Simptomele sunt clare: pe mine mă doare spatele, pe Andrei îl doare cotul... Se riscă cineva la un diagnostic?andahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-7818017817465546380.post-53764882161851310372010-09-19T00:05:00.002+03:002010-09-19T15:06:39.924+03:00AmestecateDa, ştiu, am lipsit nepermis de mult, mai ales că eraţi nerăbdători să comentaţi postările şi nu aveaţi niciun subiect nou. (Sau mă înşel?) Şi v-a fost şi dor de mine! (De data asta, nu mai întreb, că ştiu răspunsul!). Hm! Mă simt ca atunci când mă întâlnesc cu un prieten vechi, cu care n-am mai vorbit de multă vreme, şi nu ştiu cu ce să încep... Aşadar, ce mai faceţi? ... Eu?... S-au întâmplat multe între timp, dar puţine ar merita amintite aici. Vă interesează o nouă inaugurare la Centrul de cercetare al Grupului Renault de la Titu? Mă gândeam eu că nu! Conferinţele de presă de pe la partide? Cine ar mai putea fi interesat de astea, în afară de cei cu vădite porniri sadice? În ciuda faptului că au fost multe acţiuni (unele aşa-zise evenimente de presă) la care a trebuit să particip, n-am prea reuşit să mă concentrez pe ele. Aşa se face că am traversat, cred, una dintre cele mai apăsătoare perioade din viaţă. Veşti rele, tensiuni, vorbe tăioase care, chiar dacă nu m-au vizat în mod direct, m-au afectat. Poate mai mult decât era cazul... Astfel de furtuni se tot întâmplă, dar, de fiecare dată, constatăm că ne-a prins nepregătiţi .<br />
Am înţeles, însă, ceva. (Nu vă bucuraţi, îmi trece repede!) O dată, că relaţiile inter-umane sunt mult mai fragile decât s-ar putea crede, şi că se pot sfărâma, iremediabil, la primul val. Da, contează terenul pe care s-au clădit, precum şi materialul edificiului. (Asta ca să rămânem în zona metaforelor) Apoi, că se găsesc mulţi binevoitori pe fază, care aşteaptă calm momentul prielnic şi mai trag şi ei un picior construcţiei respective, în caz că nu a fost luată de ape, din prima. Şi-apoi, la fel de calm, dau vina pe val. Asta, în cazul în care simt nevoia să-şi explice gestul şi nu sunt prea ocupaţi să savureze dezastrul. Altfel, nişte simpatici... Vi se întâmplă, mai mult ca sigur, să vă loviţi de ei la tot pasul, cunoaşteţi modelul, aşa că nu e cazul să insistăm pe asta.<br />
<br />
Şi, totuşi, am avut parte şi de un moment de evadare: un mini-recital susţinut de corala Appassionato din Târgovişte. O formulă artistică în care s-au combinat, în mod ingenios, talentul, sensibilitatea, forţa interpretării şi dorinţa de a atransmite mesajul prin muzică. Sper să mă învrednicesc să pun fragmentul respectiv pe blog şi sunt convinsă că o să-mi daţi dreptate.<br />
<br />
Şi-acum, la somn! Am avut o zi pe care mi-am petrecut-o mai mult zăcând. M-am aventurat în nişte combinaţii culinare riscante, ca o bombă cu efect întârziat. Iar mâine, de fapt, azi, ar trebui să merg (din nou) la Răvăşitul oilor, o sărbătoare pastorală care are loc la Runcu, în nordul judeţului. O tradiţie din care sper să nu rămână, peste ani, numai răvăşitul...andahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7818017817465546380.post-79057311883149285322010-09-07T17:50:00.000+03:002010-09-07T17:50:47.904+03:00Fără titlu...După o săptămâna full de evenimente (mamă, ce noroc am de un program plin!) am șters-o la mare. Nu singură: cu Irina și niște prieteni. Radu a refuzat oferta, profitând de o zi de liniște în care să facă ce-i trece prin cap, fără să-l streseze soră-sa. Bine, sejurul, dacă pot să-l numesc așa, a fost extrem de scurt. Sâmbătă noaptea am plecat spre Mamaia, noaptea de duminică găsindu-ne tot pe drum, dar, de data asta, cel de întoarcere spre Târgoviște. În ciuda orelor petrecute în mașină, am reușit să ne relaxăm câteva ore. Cu ceva eforturi de a ignora peisajul ușor dezolant al sfârșitului de sezon. O incursiune făcută prin magazine mi-a sporit confuzia: mărfuri puse de-a valma pe rafturi, rămășișe de costume de baie, combinate cu bluze de toamnă, vânzătoare plictisite și blazate, turiști rătăciți care încercau să se bucure de ultimele raze de soare și de ultimele momente ale verii care se transformă încet și sigur într-o amintire...<br />
<br />
Da, oricât aș vrea să mă păcălesc, nu-mi stă gândul la povestirile despre mare, cumpărături și voiaje. Ultimele evenimente m-au bulversat. Poate o să am puterea vreodată să vorbesc despre asta. Sau, poate, nu... Până-mi adun gândurile făcute țăndări, probabil că va mai trece o vreme. Sigur, aș putea avea alternativa nepăsării, dar, probabil dintr-o eroare genetică, nu sunt programată să funcționez așa și nici nu mi-am propus să învăț la bătrânețe să mă doară-n cot... Știu că nu înțelegeți nimic (sau aproape nimic) din ce spun. Nu cer decât puțină îngăduință și timp ca să-mi treacă. Și-atât.<br />
<br />
Ne "citim"" curând...andahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7818017817465546380.post-73367936262073403872010-08-31T00:58:00.005+03:002010-08-31T11:57:58.571+03:00UtilitateMă chinuie o insomnie şi mă mustră conştiinţa că am cam lăsat să se pună praful pe blog... Aşa că am să execut o postare. (Povestea cu executatul mi se trage de le un distins domn de la ISU, care îi raporta zelos prefectului că a demarat o acţiune de informare asupra pericolelor de incendiu în zonele în care "se executau grătare". Normal că am rămas cu traume! Dar nu despre asta vreau să vă povestesc, deşi cred că şedinţa respectivă ar merita efortul.) Astăzi, ba nu, ieri deja, am fost la Primăria Moreni să participăm la o conferinţă de presă. Se lansa un proiet cu finanţare europeană, iar primarul era mândru că nu e singura izbândă de acest gen şi că echipa de la primărie munceşte pe brânci să aducă bani europeni. Foarte tare! Numai că al meu coleg are ghinionul să fie chinuit de nişte frământări interioare care îi cereau imperios o deplasare către o destinaţie uşor de bănuit. Se duce omul şi, prevăzător din fire, îşi ia şerveţele. S-a gândit că pe austeritatea asta s-au redus...consumabilele. Avea să constate plin de încântare că hârtia igienică era. Lipsea un element nesemnificativ: apa (robinetul fiind în câteva zone ale municicipiului mai mult obiect de decor)! Aşa că s-a văzut în situaţia interesantă de a o căra cu găleata prin primărie. Bun şi-aşa! Bine c-a găit în timp util resursa. Îmi iau inima în dinţi şi vizitez şi eu locul cu pricina. Când tomai credeam că nimic nu mă mai poate surprinde, aveam să fiu contrazisă în mod brutal: nu curgea apa, dar aveau uscător de mâini! Nu vreau să-mi imaginez la ce îl folosesc. Deşi cred că, în situaţia dată, mult mai utilă ar fi fost montarea unui aparat de aer condiţionat... Mă tot frământă o întrebare, de fapt, două. Prima, uşor retorică: de ce naiba avem o dorinţă nestăpânită de a ne aşeza pe creştetul pleşuv o frumuseţe de tichie de mărgăritar? A doua întrebare: dacă ne străduim să atragem fonduri europene, de ce nu încercăm să ne direcţionăm eforturile către infrastructură şi utilităţi de strictă necesitate, cum ar fi apa, de exemplu?andahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-7818017817465546380.post-61213956014871680172010-08-27T21:02:00.002+03:002010-08-31T01:03:20.775+03:00Cum remaniem guvernul fără să schimbăm miniştrii...Domnul Boc s-a trezit vorbind mai zilele trecute despre remaniere. Mulţi lideri PD-L s-au trezit, la rându-le, cu cartoful fierbinte în mână şi nu prea ştiu ce să facă cu el şi cum să pretindă că e, de fapt, trufanda. Cine pleacă din guvern şi cine va veni în locul remaniaţilor? - îi întrebăm noi pe reprezentanţii PD-L. Mister! Uite, n-o să vă spunem nimic! Să vedem, muriţi de curiozitate?- par ei să răspundă, îmbrăcând însă fraza în declaraţii menite să te arunce în ceaţă.<br />
Dar ia să ne gândim un pic!<br />
- Doamna Udrea. Vai, cum mi-o fi trecut prin cap ideea că ar putea fi remaniată tocmai doamna Udrea? Tocmai acum, când are atâta treabă cu promovarea frunzei? <br />
- Berceanu. Nu, pentru că are de construit cei trei centimetri de autostradă, stabiliţi pentru anul ăsta!<br />
- Videanu. Se poate gândi cineva să-l lase pe drumuri când are cel puţin o casă grea de întreţinut? Cred că nu.<br />
- Funeriu. El sigur va avea de lucru cu un nou pixel albastru, mai ales după discuţia deschisă şi bărbătească dintre preşedintele Băsescu şi avocatul Chitic. Ruşine, Dinu Patriciu! <br />
- Şeitan şi Vlădescu. Ei, spuneţi şi dumneavoastră, cum să remaniezi un asemenea tandem de forţă şi să renunţi la un şir de declaraţii care se completează atât de bine? Se înţeleg din priviri! Şi-apoi, nu le dau ei de lucru românilor trimiţându-i pe la ghişee? Nu le dau ei teme zilnice, pe care aceiaşi români trebuie să le rezolve în doi timpi şi trei mişcări dacă nu vor să moară de foame?<br />
Anonimul de la agricultură. Nu-mi aduc aminte cum îl cheamă. Dumitru, parcă. Nici nu merită efortul să aflu. Da, ăsta ar putea să plece! Oricum, agricultura are o legătură cu Dezvoltarea şi îi putem găsi puncte comune cu Turismul. Frunza, de exemplu. Aşa că le-ar putea comasa şi încredinţa doamnei Udrea. Aşa ar putea încerca distinsa doamnă mersul cu tractorul, călăritul şi plimbarea cu bicicleta fiind depăşite. Aici adrenalină!<br />
- Cine-ar mai fi? Gabriel Sandu. A strălucit prin absenţă. Ar putea fi înlocuit. Deşi...<br />
- Preda. Nu poate să plece fiindcă întruchipează oportunistul politic perfect.<br />
- Oprea. Hm, tocmai acum, când şi-a înjghebat omul o grupare cu ifose de partid şi cu principii incerte şi mai asigură şi voturi în Parlament? Sinucidere curată!<br />
- Baconschi. Cum? Tocmai acum, când ne ameninţă ruşii? Păi nu-i păcat să pierdem toată distracţia? <br />
- Czeke Attila. Nu! categoric, nu! Are un randament băiatul ăsta când vine vorba de reducerea numărului populaţiei pe cale naturală, încât e păcat să-l oprim!<br />
- Madam Plăcintă. Nu se face să atingi o femeie nici cu o floare. Nici cu-n fir de trandafir! Are familie, un băiat care promite...<br />
- Boc, întrebându-se retoric:" Unde puii mei sunt miniştrii?". Nu, exagerăm! Şi ce haz ar mai avea toată povestea fără dl. Boc? Oricum, am convenit că este remaniere, deci fotoliul său nu intră în discuţie. Aşa că domnia sa va veni în faţa naţiunii extaziate cu un cabinet nou-nouţ, iar noi vom avea ocazia de a trăi o puternică senzaţie de deja vu, pe lângă multe alte senzaţii imposibil de redat aici.<br />
Hai c-am făcut şi remanierea! Să mai poftească să pretindă diferiţi cârcotaşi că nu s-a schimbat nimic!<br />
Bine, asta dacă-şi mai aduce aminte cineva că a promis o remaniere.andahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-7818017817465546380.post-20066390822058696072010-08-26T12:11:00.000+03:002010-08-26T12:11:30.789+03:00Revin!Am avut o perioadă foarte plină şi solicitantă. Ăsta e motivul pentru care nu am reuşit să scriu nimic în ultimele zile. Dar o să mă mobilizez mai târziu, după ce termin ştirile. Evident, dacă nu mă termină ele pe mine (de nervi).andahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7818017817465546380.post-26217442580910101652010-08-17T16:45:00.000+03:002010-08-17T16:45:11.085+03:00Culmea mişcăriiToropită de zecile de grade îngrămădite în termometru, m-am gândit la un refugiu. Şi cum muntele e cam departe, am crezut că o plimbare prin parcul Chindia îmi va putea satisface nevoia de linişte şi de un pic de răcoare. Ţi-ai găsit!<br />
<br />
După ce eu şi ai mei copii am trecut vitejeşte prin cetele de câini postate strategic din loc în loc, am ajuns în parc. Nu era mai răcoare, în schimb... era întuneric-beznă, singurul rând de becuri aprinse nefăcând faţă situaţiei. Bun şi-aşa, ne-am gândit. Poate, cu ocazia asta, vedem ploaia de stele (era în perioada Perseidelor). Şi dăm să ajungem la o bancă. Curajoasă intenţie. Pe alei defilau, netulburate de nimeni, maşini ieşite la promenadă, pe sistemul nou, dar, probabil, de succes: <i>Hai, pisi, ca să te fac <b>un</b> parc!</i> Mă gândeam că poate am lipsit eu mult din oraş, motiv pentru care nu mai sunt la curent cu evenimentele. S-or fi organizat curse de maşini în Chindia, aşa, pe întuneric, iar eu nu ştiu. M-am uitat după un gardian, dar nu i se zărea nici urma. Nu că mi-aş fi făcut iluzii că ar putea stopa cineva avântul tinerilor care s-au gândit că nu strică puţină mişcare în parc. Desigur, la volanul automobilului din dotare. Păcat că târgoviştenii care le ieşeau în cale pe aleie pline la acea oră le cam stricau plimbarea...<br />
Am reuşit să plecăm acasă nevătămaţi, înainte să ne lovească vreo maşină în timp ce stăteam pe o bancă să ne uităm la stele.andahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7818017817465546380.post-74024372606679475552010-08-09T21:29:00.003+03:002010-08-10T14:52:03.070+03:00Ciudat...Azi-noapte, m-am visat la bunicii mei, în grădină. Sub vişin, am găsit o pisicuţă minusculă, albă, cu mici pete roşcate în jurul ochişorilor jucăuşi! Era atât de mică, încât i-am făcut culcuş într-o cutiuţă de cremă.<br />
<br />
De dimineaţă, în timp ce mă pregăteam să plec la serviciu, am auzit cum mierloia, de ţi se rupea sufletul, o pisică rătăcită pe scara blocului, speriată, probabil, de întuneric. Am rugat-o pe fetiţa mea, mare iubitoare de animale, în general, de pisici, în mod special, să meargă să o caute. I-am spus că mai mult ca sigur e un pui de mâţă, pentru că avea glasul destul de subţirel. N-a trebuit să-i spun de două ori, că a şi plecat în căutarea ei!<br />
Am fost şocată când am văzut-o pe Irina că vine după câteva minute cu pisicuţa în braţe: era fix pisica albă cu pete roşcate din visul meu, doar că era ceva mai mare...!andahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7818017817465546380.post-54257279888293943132010-08-05T19:22:00.002+03:002010-08-06T16:36:21.059+03:00Teoria beţişorului de curaţat în urechiAm renunţat demult să ţin minte sau să înţeleg ce spune Traian Băsescu. Pentru că ştiu că, oricum, deducţiile mele făcute pe baza afirmaţiilor sale vor fi date peste cap în mod brutal cel târziu a doua zi de declaraţii întoarse la 180 de grade, autor al acestora fiind acelaşi preşedinte sau vreun guraliv exponent al guvernării, rătăcit prin vreun studio. Aşadar nu-mi bat capul. Salariile bugetarilor vor creşte sau vor rămâne la fel, pensiile ar fi trebuit să crească dacă nu ar fi fost necesar să scadă, economia îşi va reveni dacă nu se va prăbuşi de tot, cum şi dl Şeitan va rămâne ministru dacă nu va pleca. E atât de limpede!<br />
Altceva mi-a atras atenţia din ultima ieşire la rampă: epopeea beţişorului. Vulnerabilitatea statului (a se citi presa) a împărţit deja beţişorul în patru şi tot nu i-a dat c-ar exista pe piaţă măcar unul cu vată la un singur capăt. Mie mi-a plăcut povestea. Sincer!<br />
Frate, omul ăsta înoată de dimineaţă, nu se drege, ca alţii, cu vreun şpriţ. Înoată, deci are un program riguros şi sănătos. Vasăzică, este un om ordonat şi antrenat pe deasupra.<br />
Pe urmă vorbeşte la telefon cu... un ministru. Deşi nu-l ştim cine e şi am putea bănui că nu era doamna Udrea în cauză, fiindcă domnia sa are treabă cu brand-ul (sau este?) putem să înţelegem de aici că preşedintele este mereu în contact cu problemele ţării. Uită de înot, uită de tot şi se ocupă de priorităţile naţiei, de criză, de PIB, de deficit... <br />
Apoi, mai înţelegem că este şi el om, mai greşeşte şi bagă beţişorul invers. Mă rog, nici eu n-am văzut (încă) beţişoare cu vată la un singur cap, dar să zicem că dumnealui deja s-a aprovizionat cu beţişoare de criză, în variantă restructurată, şi că episodul s-a petrecut exact aşa cum ni l-a relatat, cu multă îngăduinţă şi umor, preşeditele. A greşit şi el o dată şi gata! Au şi sărit pe el! <br />
Am mai înţeles ceva: preşedintele se şterge singur cu beţişorul în urechi. De aici rezultă că nu-l ajută Boc, aşa cum ar putea insinua tot felul de oameni răi. Că dacă l-ar fi ajutat premierul, sigur pe el cum îl ştim, nu ar fi greşit capătul ci, mai mult ca sigur, locul pe care trebuia să-l cureţe cu beţişorul... Sigur ar fi nimerit în ochi!andahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7818017817465546380.post-37041021041040804712010-07-30T12:37:00.002+03:002010-08-02T11:31:12.535+03:00Ia şi de la Boc!Zilele trecute, Boc a venit la Târgovişte ca să asiste la semnarea unui proiect, rezervându-şi dreptul de a nu participa la strângerea de mâini, ca pe urmă să-i poată mustra, la un caz, cu voie de la Zeus, desigur, pe cei care nu se grăbesc cu implementarea. La finalul întâlnirii, câteva minute alocate întrebărilor presei. Prea puţin pentru cât am fi avut de întrebat. Dar cui să te plângi şi cu ce rost?<br />
Am avut însă şi prilejul de a-mi lua o piatră de pe inimă. L-am întrebat când ieşim din recesiune. După câteva secunde în care părea că se gândeşte, şi după un oftat adânc, după care ai fi crezut că îi pasă, a răspuns sec: în 2011. <br />
Aşadar, fiţi liniştiţi. Nu ne mai prinde 2012. În recesiune vreau să spun. În 2011, într-o joi, pe la 11 şi un sfert, ieşim din recesiune. Nu ştim dacă în primul sau în ultimul trimestru al anului. În amănunte legate de prima sau ultima parte a unui interval de timp, nu putem intra, căci aici specialist e Băsescu şi nu se face să-l deranjăm pentru atâta lucru. Poate are treabă cu frunza doamnei Udrea.andahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7818017817465546380.post-75736652620358251302010-07-23T17:49:00.000+03:002010-07-23T17:49:07.497+03:00Sunteţi invitaţi la eveniment. Dar, mai bine, nu......Cam astfel s-ar putea rezuma principiul pe care se bazează comunicarea administraţie locală - presă, în viziunea mai-marilor (în funcţie, evident) din Primăria Titu. La începutul acestei săptămâni, am primit din partea instituţiei amintite o Invitaţie prin care eram chemaţi să participăm la recepţia unei investiţii cu nume stufos şi al dracului de greu de reţinut dacă nu ai porniri uşor sadice pe propriii neuroni: <i>"Reabilitarea alimentării cu apă din captarea Branişte, reabilitare reţea de distribuţie şi extinderea ei în oraşul Titu - cartier Titu Târg". </i>devenea tentant ultimul paragraf în care se spunea că printre invitaţi se vor afla "<b><i>conducători</i></b> ai administraţiei publice centrale şi locale". Mărturisesc, eram curioasă să văd ce conducători vin, mai ales că pe surse deja se vehicula numele Elenei Udrea, mult iubita şi stimata<b> conducătoare</b> a Ministerului Dezvoltării.<br />
Bucuria că o vom revedea avea să ne fie retezată brutal de o Adresă a aceleiaşi primării, adresă prin care ni se scrie cu caracter bolduit şi subliniat că invitaţia <b>nu mai este valabilă</b>. E şi o zicere colorată în sensul ăsta, dar prefer să renunţ la a o cita... <br />
Am crezut în primă instanţă (de ce naiba nu mă învăţ odată minte?) că evenimentul a fost reprogramat. Aveam să aflu, însă, chiar dintr-un comunicat, că panglica a fost tăiată, dar nu în prezenţa ministrei, aşa cum se zvonea, ci a şefei, pardon, a conducătoarei Companiei Naţionale de Investiţii, binecunoscuta, deja, Ana Maria Topoliceanu. <br />
Încep să cred că răzgândeala de la o oră la alta a celor de la PDL, care apare în orice domeniu, tinde să devină unica metodă de lucru pe care o stăpânesc şi tind să o ridice la rang de artă.Văzând atâta consecvenţă şi dorinţă de perfecţionare, aproape că nici nu mai poţi să te superi pe ei...andahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7818017817465546380.post-57785010294650668512010-07-21T16:01:00.000+03:002010-07-21T16:01:58.677+03:00Gata cu concediul!M-am întors din concediu la începutul săptămânii şi tot nu m-am reacomodat şi nici nu m-am obişnuit cu ideea că mă aşteaptă o nouă şi lungă perioadă de muncă. Am toate motivele să cred asta. În fine... Cum a fost concediul? Aţi ghicit: scurt! În primele trei zile de sejur la mare am dormit din greu, spre disperarea copiilor care vroiau să mergem la plajă, la plimbare şi, evident, la cumpărături. Dar cum şi vremea a fost de criză, soarele scurtându-şi programul cu 25%, şi cum nici bugetul de cheltuieli nu a fost prea permisiv, am ales varianta odihnei, îndurând cu stoicism protestele şi bombănelile venite de la juniori. Am compensat în cea de-a două parte a perioadei, când şi soarele a înţeles că trebuie să-ţi facă treaba, iar cheful de plimbare a apărut odată cu recuperarea orelor de somn pierdute în ultima vreme.<br />
În rest, litoralul românesc este aşa cum îl ştiţi. Nu ştiu de ce mă aşteptam la minuni. Acelaşi vacarm de neînţeles, aceleaşi oferte pe care trebuie să le studiezi de două-trei ori pentru a te hotărî să cumperi ceva, aceleaşi preţuri prohibitive (nimic sub 2 lei), aceeaşi dezordine, aceleaşi trotuare sparte şi bălării în loc de verdeaţă, aceleaşi tarabe inestetice pe marginea drumului. Important e să reuşeşti să faci abstracţie de ce e mai puţin plăcut, să te odihneşti şi să te bucuri de răcoarea brizei sau de o rază de soare reflectată în mare la orele dimineţii. Recunosc că ultima parte nu mi-a ieşit. Îmi propun de mult să prind un răsărit de soare, dar întotdeauna e prea... de dimineaţă!<br />
<br />
Cu o seară înainte de a mă întoarce la serviciu mă simţeam odihnită, relaxată şi cu chef de muncă. Peste nici 24 de ore îmi trecuse, de nu se mai cunoşteau nici urmele...andahttp://www.blogger.com/profile/13195333555326268975noreply@blogger.com0