Arta comunicării

Vă povesteam mai demult că ne-am procopsit cu interfon la scara blocului. În prima seară a funcţionat foarte interesant, astfel încât nici prietenii de la STS nu i-ar fi dat problemei de cap. Dacă tastai încrezător numărul apartamentului propriu, apelul tău se auzea invariabil la vreun vecin care, în mod sigur avea altceva mai bun de făcut decât să-ţi descuie ţie, mai ales la ore indecent de târzii. Imaginaţi-vă ce distracţie în grup a fost pe scara care nu are decât vreo 9 etaje si câte 4 apartamente pe palier! Din fericire, specialiştii interfonici au refăcută relativ repede conexiunea, limitând la o zi posibilitatea de socializare a vecinilor şi de transmitere a diferitelor "urări" prin intermediul aparatului de la uşă.

Tocmai când mă amăgeam că s-a încheiat cu bine un episod interesant din istoria comunicării, aseară, când am ajuns acasă, m-a izbit un anunţ scris cu litere de-o şchiapă la calculator şi lipit strategic lângă uşă: VĂ RUGĂM FOLOSIŢI INTERFONUL! N-am putut decât să mulţumesc în gând, plină de recunoştinţă, binevoitorului care a scris anunţul... îndemnul sau rugămintea, nici nu ştiu cum s-o numesc. Şi eu care mă pregăteam să sparg uşa! Iar dacă nu-mi reuşea figura, eram hotărâtă să o strig pe soacră-mea şi să o rog să-mi arunce o frânghie pe care să mă pot urca până la etajul nouă!