Blockbaster - Duster... Aşa zice lumea...

Era timpul să mă întorc la blog. L-am cam neglijat în ultima perioadă, şi asta numai din lipsă de timp. Zilele au devenit din ce în ce mai scurte şi mai aglomerate, dar prefer să nu ştiu pe unde trece ziua, decât să-i număr minutele.

Azi am fost la Bucureşti împreună cu câţiva colegi din presa locală. Mare lansare, mare: a fost scos, oficial, la lumină, în România, modelul Dacia Duster. După cum spun cei care se pricep - o maşină solidă, fiabilă şi ieftină. Sau, cum spun reprezentanţii Renault, scandalos de ieftină! Organizare bună, multe vedete pe metrul pătrat, oficialităţi şi un scenariu original, construit în jurul ideii că Duster ar fi desprins, cumva, din alt film. Nu-i contrazic, fiindcă nu mă pricep deloc la partea tehnică, aşa că îmi dau cu părerea ca la fotbal. Ca maşină, nu arată rău. Nu e vreun tanc odios, are linii plăcute şi, ce cred că e mai important, pare să reziste la hectarele de gropi bine crescute din România. (Deşi, cred că mai important ar fi să avem drumuri, nu de alta, dar s-ar putea ca, în curând, să aibă şi TAB-urile probleme cu deplasarea.) Duster-ul a venit în scenă condus de o celebritate: multiplul campion de F1, Alain Prost. Chiar mă gândeam că nici nu prea l-am văzut fără cască. În rest, discursuri scurte, obişnuitele fimuleţe de prezentare destul de bine realizate, poza de grup, felicitările şi protocolul. Dacă până aici am fost încântată să constat că organizarea are trăsături franţuzeşti, de capitolul mâncare speram să se fi ocupat un român get-beget. Nicio şansă! Scoicile, puii de baltă sau alte fiinţe imposibil de recunoscut, precum şi eprubetele cu substanţe greu identificabile şi cu gust incert (culoarea mai mult te păcăleşte!) m-au făcut să renunţ repede la ideea de a mânca aperitiv. Nu de alta, dar am trăit o experienţă greu de uitat în urmă cu vreun an de zile, când, tot pe la Renault, am mâncat câteva miligrame de pastă verde şi în câteva secunde mi-a trecut prin faţa ochilor tot filmul vieţii. Prietenii mă încurajau spunându-mi c-o fi fost vreo cremă cu Verde de Paris. Am crezut că mor!

Mi-am amintit, însă, ca francezii sunt buni cofetari şi mi-am luat avânt spre sectorul deserturi. După ce am studiat bine căpăcele de sticlă umplute (un fel de-a spune) cu cremă, am ales vreo două, aşezându-le cu multă grijă pe farfurioara micuţă. Mă gândeam cu groază că dacă sparg vreunul, face trei sferturi din salariu. Am mâncat o frişcă (sper!) foarte densă şi concentrată. După vreo două linguriţe de cremă, am avut impresia că am înghiţit un întreg tort Diplomat. Deja mă certam în gând că am mai băut şi un pahar de suc. Cum nici colegii mei nu păreau mai fericiţi, am pus capăt experimentelor culinare şi riscurilor inutile şi am plecat acasă.

Mâine o să pun vreo câteva poze pe blog de la eveniment. Vreau să cred că o să am timp, dar şi că fotograful nostru oficial (sic!) îmi va trimite pozele.