Idei în folosul statului

Viitorii adulţi ai ţărişoarei ăsteia par preocupaţi de mici. Şi faţă de ce ar putea să-şi arate interesul profund, dacă nu pentru taxe şi impozite? E bine să le înveţe de mici, să nu aibă vreun şoc atunci când vor fi obligaţi să se descurce singuri.  Deunăzi, vorbeam cu soacră-mea despre anumite aberaţii ridicate la rang de reguli, cum ar fi cea că proprietarii unui apartament cu patru camere (cazul nostru) plătesc pentru efortul nepreţuit al femeii de serviciu de a trage după ea un mop îmbâcsit mai mult decât cei care au apartament cu două camere, de exemplu. Nu mai comentez aici, că n-are niciun rost şi m-am enervat destul când am auzit idioţenia respectivă. Mai vorbeam noi şi despre alte cheltuieli incluse în preţul întreţinerii, cum ar fi plata pierderilor înregistrate la ţevile de la subsol, numai delicatese administrative... Fiică-mea, care îşi făcea lecţiile lângă noi şi părea foarte preocupată de adjective, (nu peste mulţi ani o să le folosească din plin) îşi ridică brusc ochii din caiet şi mă întrebă cu candoarea specifică vârstei: "Mami, dar pentru că ne jucăm în faţa blocului trebuie să dai nişte bani în plus?". Mărturisesc sincer, nu ştiam dacă să râd sau să mă îngrijorez la gândul că le-ar putea da ăstora idei. Nu m-aş mira să le dea prin cap să instituie taxa pe joacă sau taxa pe statul la aer pe bancă. (Na! Acum le dau şi eu idei!) Cum de ce să plăteşti? Păi, în primul rând, respiri aerul statului şi îi toceşti şi băncile ca un nesimţit. Şi-n plus, dacă stai pe bancă, înseamnă că ai timp. Dacă ai timp, se poate presupune că ai bani. Şi dacă ai, e cazul să dai! Sau, de ce nu, taxa pe interfon. Că doar îl foloseşti zilnic, ba chiar de multe ori pe zi. Păi, stai, nene! Unde te trezeşti? În Vestul Sălbatic? Îl foloseşti ca un inconştient? Plăteşti! Numai că încă nu ştiu dacă sumele vor fi stabilite tot în funcţie de numărul camerelor pe care le ai în dotare. Sau de numărul pe care îl ai la apartament... Sau la pantofi... În fond, ce mai contează? Şi cine se mai încurcă în astfel de detalii? Hm... Şi când mă gândesc că, totuşi, am râs la întrebarea fiică-mii!