Mărţişorul ...

Din plastic, din sticlă, din pânză, din metale comune sau preţioase... Prea scumpe sau pentru toate buzunare... Oferite cu dragoste sau, în foarte puţine cazuri, din obligaţie, că aşa trebuie, altfel se supără, Doamne-fereşte... Au invadat tarabele sau magazinele, dar ne amăgesc prin culorile şi veselia pe care le împrăştie cu dărnicie. Se mai întâmplă să mai strâmbăm din nas când le vedem şi, mai ales, când aflăm cât costă, dar ne e dor de ele unsprezece luni şi abia aşteptăm să vină perioada când trebuie să le alegem, să le cumpărăm, să le oferim. Ne plângem de fiecare dată că anul ăsta sunt parcă mai kitch-oase şi mai scumpe decât anul trecut. Dar ne trece repede fandoseala. Le cumpărăm. Şi-apoi, nu se poate un început de martie fără ele. Măcar un şnur alb-roşu, acolo...
Îmi e nespus de dor de mărţişoarele pe care mi le oferea tata. (Prietenii o să-mi spună iarăşi că nu le place starea mea de spirit, sesizând alunecarea periculoasă în butoiul plin-ochi cu melancolie, dar îmi asum riscul. Eventual, dau vina pe vreme.) Începea să îl caute încă de la sfârşitul lunii februarie şi, deşi vroia să mă ia mereu prin surprindere oferindu-mi-l, nu se putea abţine să le cerceteze discret chiar şi atunci când eram împreună prin oraş. De fiecare dată îl cumpăra când era singur şi-l ascundea cu grijă până pe 1 Martie. Uneori mi-l dădea cu o zi mai devreme. Se mai întâmpla să dau de el când făceam ordine prin casă. Mă simţeam ca atunci când dai peste un cadou de Craciun, dosit pe unde nici cu gândul nu gândeşti. Îl puneam repede la loc. Mi-l oferea încântat, cercetându-mi atent reacţia. Eram mereu surprinsă, deşi mă aşteptam să mi-l ofere. Mereu fericită că-l primesc, iar el, bucuros că mi-a înseninat sufletul. Ştiam că mărţişorul pe care urma să-l prind de rever era căutat, ales cu grijă şi oferit cu dragoste. Habar n-am cum făcea de erau aşa de frumoase!
Asta e a patra primăvară când nu mai primesc mărţişorul de la tata. Şi-acum, nicio bijuterie din lume nu îl poate înlocui...
Da, ştiu, prietenii au dreptate. Şi iarăşi vremea nu are nicio vină...