Vise şi visuri...

În timp ce mulţi politicieni, plini de orgolii şi fumuri, se visează miniştri, ambasadori, un pic de şefi, proţăpiţi în orice post care le-ar putea aduce faimă şi foloase, noi, muritorii de rând, visăm să-i înţelegem. Şi nu e deloc o figură de stil. Mai deunăzi, mă aflam cu Petruţ, un bun amic şi coleg de breaslă, dimineaţa destul de devreme, la cabinetul unui distins senator pentru un interviu mai amplu pe tema plecărilor din PSD. Căci subiectul e la ordinea zilei şi se cere despicat în patru, în opt sau mai mult.
Până să ne pregătim instrumentele de tortură, am încercat să profit de cele câteva momente pentru a-mi pun gândurile şi întrebările în ordine. Efortul mi se părea mai mare decât altădată, căci eram bulversată total şi obosită până peste poate de visul care m-a chinuit toată noaptea. Îmi apăruse, mări, Diaconescu, la un fel de talk-show sau ceva, încercând să-mi explice, oarecum iritat, de ce pleacă el din partid la numai trei zile după ce a candidat la funcţia de preşedinte. Şi mi-a tot explicat el câteva ore bune, pe un ton preţios şi în fraze alese, dar... degeaba! Tot n-am priceput nimic, deşi m-am străduit din răsputeri. Pe cuvânt! Acum, nu ştiu care a cedat nervos primul: eu, care m-am lăsat păgubaşă şi m-am trezit fiindcă aveam altceva de făcut ori el care, văzând că şi-a epuizat toate argumentele logice posibile în zadar, m-a abandonat definitiv în braţele ignoranţei totale. Cert e că acum mă enerva teribil că am ratat şansa de a mă odihni şi a dormi fără vise, ascultându-l o noapte întreagă pe proaspătul demisionar. Puteam măcar să mă gândesc cum să-mi rezolv problemele personale, dacă tot m-am apucat de-o treabă... Bine, se putea şi mai rău! Dacă îl visam pe Băsescu sau pe Boc explicându-mi cum e cu taxele şi impozitele, iar eu să încerc să mai şi înţeleg?! Mi-ar fi trebuit, pe puţin, vreo trei nopţi fără întrerupere. Dorind să alung orice urmă de posibilă iritare, mi-am impus să uit de vis şi să mă concentrez la ceea ce se vorbeşte în imediata mea vecinătate. Am încercat să leg un dialog cu gazda noastră mult prea îngăduitoare. Când colo, îl aud pe colegul meu care îi povestea domnului senator... ce credeţi? Visul pe care el îl avusese în aceeaşi noapte. Protagonist era, de data asta Adrian Năstase care îl rugase, plin de încredere, pe-al meu coleg să găsească o cale prin care un anumit deputat să-şi recapete funcţia de vicepreşedinte. Şi uite cum s-a văzut (era să zic s-a trezit) în situaţia de a rezolva o mare problemă de care depindea viitorul unui politician şi nu numai. S-a străduit amicul meu, dar degeaba! Nici măcar el n-a găsit soluţia salvatoare! (Altul care şi-a ratat şansa de a se odihni, mă gândesc eu, un piculeţ consolată!) S-a trezit dezamăgit de el însuşi, cu un gust amar. Senatorul, care ne-a ascultat amuzat, a izbucnit în râs, concluzionând: "Măi, voi aţi îmbătrânit!". Mă fulgeră gândul: să ştii că are dreptate! Am îmbătrânit şi nu musai fizic! Am îmbătrânit în idealismul şi încăpăţânarea de a găsi posibile soluţii şi răspunsuri. Cel puţin eu am îmbătrânit şi încă nu am înţeles că ar trebui să încep să mai visez şi pentru mine. Chiar şi în alb-negru, dacă altfel e prea greu...