miercuri, 10 martie 2010

Războiul continuă

Astăzi, PSD, ajutat de PNL, a câştigat o nouă bătălie dusă pe baricadele Senatului. Imperiul croit de primul "Zeus" al ţării vrea capul lui Geoană, iar oştenii săi credincioşi sunt determinaţi şi nu se prea încurcă în detalii cum ar fi neconstituţionalitatea, deblocarea situaţiei de care râd şi curcile din ogrăzile civilizate sau alte asemenea nimicuri. O ştiu pe-a lor şi o ştiu bine. Geoană trebuie să plece pentru că ei sunt mai mulţi la număr de când au venit şi dezertorii de le-au îngroşat rândurile. Şi-apoi, trebuie mulţumiţi şi ei cu ceva funcţii pe la comisii, că doar nu şi-au rupt bunătate de opinci degeaba! Victoria de azi a PSD, destul de greu obţinută, dar victorie, va putea fi păstrată până când parlamentarii vor fi obligaţi să treacă la vot. Aici social-democraţii vor avea o mare problemă. Şi o ştiu cu toţii. Rămâne de văzut dacă PSD va putea evita acest moment., deşi, la cum li se arată horoscopul, e cam greu de crezut. În acest timp, însă, domnul Diaconescu, fost candidat la şefia PSD, actualmente independent-sadea şi îndrăgostit-lulea de ilustra-i prezenţă se poate visa pe scaunul de preşedinte. Mai mult ca sigur omul a făcut conştiincios repetiţii în oglindă şi ştie că va da bine. Nici udemeriştilor nu le-ar strica deloc a două funcţie în stat, motiv pentru care se antrenează de zor pe margine. Ce să mai zicem de pedelişti! Dar pentru că, probabil, PSD va insista să-i enerveze pe cei de la putere cu figuri de-ale lor cu legi, articole şi alte bazaconii, majoritarii vor lua atitudine. Prin urmare, îl vor înşfăca pe Geoană de guler şi-l vor da afară (chiar şi fără să mai ceară ajutorul chestorului) acompaniaţi de încurajările venite dinspre băncile ocupate de cei de la putere:"Hai, frate cu revocarea aia, mai durează mult, că ne grăbim!". Pentru că, aşa cum se vede acum, revocarea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului rămâne doar o chestiune de timp, nicidecum una de motivaţie întemeiată pe litera legii.

Bine, generalii puterii ar putea să treacă la măsuri mult mai hotărâte, care să nu se oprească neapărat la uşile de la intrare ale Parlamentului. Ar putea, la o adică, să scoată în afara legii partidul sau partidele care îi calcă pe bătături. Sau, de ce nu?, ar putea să facă ceva cu românii nemulţumiţi. Nu ştiu, să cheme pe cineva, vreun fel de chestor, ca să-i dea afară din ţară, eventual. Sau, dacă le va face hatârul să-i lase în patria natală, atunci să inventeze pentru ei sancţiuni sau pedepse, în funcţie de cât de mare le e nemulţumirea. Să vedem dacă îi mai dă vreunuia mâna să se declare nesatisfăcut (n-am găsit sinonim pentru nemulţumit)!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu