Puţin timp liber, vă rog! Îl vreau la pachet!

Am sperat cu toată fiinţa ca pauza de 1 Mai să mă pună pe picioare. Ei, bine, n-a fost aşa! Ba, aş putea spune că sunt mai dărâmată de oboseală acum, decât înainte de zilele astea libere. Merg la filmări fără nicio tragere de inimă şi fac eforturi care tind spre disperare să mă concentrez, fiindcă n-ar fi rău să mai şi pricep câte ceva, dacă tot m-am apucat. Mă aşez în faţa calculatorului la scris, şi-mi răsar din agenda albastră partide, strategii, declaraţii sau intenţii. Pagini pline cu un scris nervos, plictisitor de ordonate, care îşi amestecă rândurile atunci când le răsfoiesc din dorinţa de a nu fi scăpat vreun subiect bun de exploatat. Dacă, să zicem, mă plictisesc de politică, pot să mă relaxez cu problemele de administraţie, cu proiecte iniţiate şi, după caz, sabotate, cu şedinţe care încep în toiul zilei şi se termină la lăsarea serii, după dispute obositoare duse la fiecare dintre cele 5672456 de puncte pe ordinea de zi. Gata! Nu se mai poate aşa! Nu mi-a mai rămas nicio fărâmă de putere sau voinţă! După ce mă întorc de la Bruxelles, intru în concediu! În plus, le-ar prinde bine şi copiilor prezenţa mea pe-acasă! Şi poate am timp şi de o fugă la Salzburg. În fond, nu trăim şapte vieţi să ne permitem luxul de o risipi pe asta! Îmi vine să cer în gura mare: Puţin timp liber vă rog! Cât costă? Îl iau la pachet!

Mi-e somn, al naibii de somn. Parcă aş avea ochii plini de nisip, iar plumbul din pleoape mă împiedică să-i mai ţin deschişi, deşi aş vrea să mai fur o oră de timp liber! De timp numai pentru mine! Ştiu că o să dorm, însă, după un obicei care deja nici nu mă mai enervează, n-o să reuşesc să mă odihnesc la capătul unei nopţi care ţine, parcă, o clipă. Şi de dimineaţă, o s-o iau de la capăt  planificându-mi filmările, redactându-mi ştirile, notându-mi ideile...Ce bine sună Goran Bregovic!
...Noapte bună!