24 de ore...

În urmă cu o zi, "zburam" spre o comună din sudul judeţului, pe o ploaie torenţială care azvârlea nervos perdele compacte de apă şi despica cerul cu fulgere. Nu ştiu de ce ne mai grăbeam aşa. Cel  pe care vroiam să-l filmăm, oricum îşi încheiase socotelile cu viaţa şi nu se mai zorea nicăieri. A sfârşit înecat în apele murdare şi învolburate ale unui râu. Pe drum, chiar dacă am încercat din răsputeri să-mi abat atenţia de la ştirea în sine şi să glumesc cu colegii, m-am gândit la bărbatul mort. Am încercat să ghicesc ce vârstă are, dacă are familie, dacă a fost accident sau şi-a grăbit sfârşitul... Încercam să-mi imaginez cum şi-a petrecut ultimele clipe de viaţă, dacă a presimţit că totul o să se curme. Acum devenise un subiect de ştire. Indiferent de ţinta spre care îmi îndreptam gândurile, nu vedeam decât zădărnicia. Zbuciumul inutil al unei vieţi care se poate curma într-o clipă.
N-am putut să mă uit când l-au scos din apă...
Pe drumul de întoarcere la Târgovişte, soarele făcea eforturi să răzbată printre norii denşi, negri, ca o prevestire rea.
O seară continuată cu alte câteva ore de serviciu. Ora 22.00. Da, ar fi trebuit să fiu demult acasă, dar... Mi-am amintit că Irina, fetiţa mea de 10 ani, vroia să prezinte ştirile pe 1 Iunie, de Ziua Copilului. şi îi promisesem că îi aduc textele de la câteva ştiri mai "soft", ca să se acomodeze cu ele. Mă aştepta. Nu mi-a reproşat că a trebuit să stea trează până la ora aia. Se gândea la ştiri... Hm! Dacă o să semene cu mine? Mă aştepta şi Radu. Avea chef de vorbă. Păcat că era târziu şi trebuia să meargă a doua zi la şcoală. În plus, ar fi vrut şi el să vină la televiziune...
O încercare de a vedea o emisiune, învinsă de un somn adânc şi fără vise, până spre dimineaţă... Poate nici atunci n-am visat...
O privire încărcată de reproş azvârlită peste umăr la geamul albăstrui şi intenţia de a adormi la loc. Nu, nu se putea. Trebuia să mă uit cu Irina peste nişte probleme de matematică aşa, pe stomacul gol şi cu o chii cârpiţi de somn. E suspect de frumoasă matematica atunci când eşti odihnit! O emisiune informativă privită printre picături, o cană zdravănă de cafea şi gata! La muncă!
Emoţii... Ale mele probabil mai mari decât ale Irinei care s-a a;ezat pentru prima dată în faţa unui prompter, ca să citească ştiri. Era serioasă şi concentrată. Trebuia să iasă bine! A făcut intro-ul. Deşi aparent stăpână pe situaţie, se simţea că are trac. Cu toate astea, s-a descurcat excelent. A citit ştirile şi a ieşit încântată din studio. Ar mai fi vrut nişte ştiri. Doamne, cât a crescut! 
Filmări multe, evenimente care s-au suprapus, nervi şi-aceeaşi grabă. Unde alergăm aşa?  Un prim răspuns concis: la un eveniment cultural. Se lansează o carte. Apoi, mai vedem.
24 de ore... 1440 de minute... Mult mai multe gânduri şi trăiri. Ore, minute şi secunde în care m-am temut, am regretat, m-am bucurat, am sperat, am aşteptat, m-am înfuriat, mi-a trecut, m-am amuzat... Ca voi toţi, de altfel. (Sau aproape...)
Am visat?