Scapa cine poate!

Nu! Cum ați putut crede că am uitat de blog și de voi?! Veți putea, probabil, înțelege, mai ales că vă ajută și experiența proprie, că apar nesfârșite perioade în care poți suspecta că tot geniul conspirativ al sorții lucrează împotrivă-ți, mai ales când e vorba să te mai întâlnești cu prietenii de suflet de pe blog. Uite-așa devii paranoic! Întâmplarea face ca ultimele săptămâni în care nu ne-am mai văzut p-aici să fi fost prinsă într-o grămadă de chestii pe care aș vrea să le numesc pretențios, dar nu exagerat, proiecte.  Ce am făcut de la data ultimei postări? Cam câte ore aveți la dispoziție să citiți? Bănuind că nu multe și că, sigur, aveți altceva mai bun de făcut, o să încerc să mă rezum la o enumerare, rugându-vă să-mi acceptați expunerea laconică: o fugă la Bruxelles, o încercare temerară de a participa la recenta moțiune de cenzură (mi-a luat vreo 4 ore să-i conving pe vajnicii jandarmi de la Palatul Parlamentului  că am acreditare și că nu am venit să răstorn eu guvernul, să iau miniștrii ostatici și nici să dărâm clădirea), multe filmări, știri, emisiuni, precum și o serie de activități  "extracurriculare"... Și o apăsătoare senzație de zădărnicie, care-mi lasă un gust coclit și insistent de neputință. Aș putea comenta la nesfârșit deciziile și declarațiile genialilor noștri politicieni, care ne umplu zilele și ecranele de... și de asta, dar și de un potop de  fraze aberante. Aș putea face pronosticuri și-apoi să mă laud că am avut dreptate și că am o intuiție infailibilă! Sau, dimpotrivă, să zic: ia uite, măi, asta n-am crezut c-ar putea să facă! Aș putea să mă întreb, dureros de inutil: ce mai putem face ca să găsim, fie și-ntr-un târziu, ieșirea?, conștientă că niciuna dintre posibilele căi nu vor fi niciodată încercate de bravii noștri conducători. Aș putea încerca să sper că ziua de mâine nu va mai însemna un șir nesfârșit de iluzii sfărâmate și aș putea concepe planuri temeinice de viitor. Dar vine, implacabil, întrebarea: La ce bun? În plus, ne amintim că orice tentativă de speranță a fost aspru pedepsită! De ce mă frământă mai mult decât oricând ce se întâmplă în jurul nostru? Simplu: pentru că încep să cred am primit, încă de la naștere, "condamnarea" pe viață de a trăi aici. Și mai cred că nici măcar buna purtare nu mă va ajuta să scap de "pedeapsă". De ce un ton atât de subru și înnegurat? Simplu: pentru că asta este, cel puțin acum, percepția mea asupra unei lumi guvernate de o singură lege: scapă cine poate!