Congresul preşedinţilor

Deşi ştiam că poate fi o misiune dificilă,  cu şanse extrem de mari de a deveni imposibilă,  la Congresul PSD am ţinut morţiş să-mi găsesc un loc în - brusc - neîncăpătorea Sală a Palatului, pentru a putea asculta în linişte discursurile. S-a întâmplat şi minunea asta, cu ajutorul lui Cazimir Ionescu. Aşa am aflat de ce îl simpatizam de multă vreme... Şi vroiam să ascult în tihnă pentru că, dincolo de măsurile organizatorice, de modurile găsite de partid de a-şi  alege preşedintele, de a-şi desemna candidatul pentru funcţia supremă în stat sau de a-şi categorisi  membrii, Congresul PSD mai avea un scop: un antrenament pe teren propriu pentru meciul decisiv al moţiunii de cenzură.  "Antrenorii" şi "managerul" echipei au încercat să-şi facă treaba. Şi "doctorul" a venit pregătit pentru o intervenţie promptă, în caz de urgenţă. Iar "tribunele", sătule de atâtea "faulturi" în careu, au dat semnalul că vor să încurajeze "lotul" parlamentarilor opoziţiei, pe tot timpul meciului. (Ce m-o fi pucat  cu comparaţiile astea, că nu mă mai uit demult la fotbal?) Şi mai vroiam să aud variante de guvern şi de prim-ministru, pentru  că nu reuşesc să scap de întrebarea obsesivă: ce puneţi în loc, dacă daţi jos guvernul? Şi mai vine una, aproape instantaneu: de ce sunteţi siguri că Băsescu a obosit sau s-a plictisit să se mai distreze cu voi şi nu o să-l pună din nou prim-ministru pe Boc? Sau pe Croitoru? Sau pe Negoiţă?
Măsuri economice, s-au găsit, pare-se. Vreo sută în cap...  Nu ştiu de ce nu 98 sau 103. Şi, bineînţeles, s-ar găsi variante şi formule de Cabinet. Aici nici nu pare foarte greu să vii cu propuneri mai bune, dacă ne uităm acum la membrii Guvernului Boc. Dar nimeni nu poate da asigurări că preşedintelui i-ar fi dispărut apetitul pentru senzaţiile tari...

Mi-a plăcut, însă, ceva. O dată, că nu am mai văzut multe pliante aruncate pe jos şi călcate, discret, în picioare, nici doamne social-democrate înveşmântate în paiete. Apoi, că nu au mai fost înţepături şi ironii fine la adresa colegilor. Cei trei preşedinţi, reprezentanţi ai tot atâtor generaţii din partid, par să fi  învăţat să transmită un mesaj comun, măcar în linii mari, păstrându-şi, evident, tonul care i-a consacrat. Chiar mă întrebam:  cum ar suna un discurs care să îmbine experienţa şi analiza politică, uneori prea meticuloasă, a lui Iliescu, ironia fină a lui Năstase şi dezinvoltura lui Ponta?

În tot acest timp, simţind, probabil, că astrele nu s-au aliniat corespunzător şi horoscopul nu-i e tocmai favorabil, Mircea Geoană a preferat să stea la poze, în fundul sălii, încercând să-l suplinească pe Mazare, acesta din urmă prins, probabil, cu organizarea sezonului estival din Brazilia.