Uitasem unde am pus "cheile"...

Cam asta mi s-a întâmplat. După o bună perioadă în care n-am găsit un pic de timp să-mi pun ordine în gânduri, ca să nu vi le înșir de-a valma, după o altă perioadă în care am abandonat total ideea de a relua minunata îndeletnicire a scrisului și după o altă etapă în care, dominată de un dor suspect de-a scrie, nu reușeam să accesez panoul de bord pentru că nu mai știam cum, în cele din urmă, am răzbit!!!
Nu, n-o să mai fac imprudența de a promite că voi scrie cu regularitate.
Am, totuși, datoria față de prietenii vechi si statornici (cred că e pleonasm, dar...) care s-au încăpățânat să caute postări noi și au găsit pe blog un strat gros de praf și plase de păianjen , să-mi cer scuze pentru îndeluuungata absență și să le mulțumesc. Sunteți unul dintre motivele pentru care am vrut să mă reîntorc.

Așadar... Ajun de Moș Nicolae. Amintirile copilăriei, daruri, emoție, așteptare, zâmbete. Da, mai cred în Moș Crăciun! De ce n-aș crede în Moș Nicolae? O să-mi fac ghetele. Cu cremă. Înțeleg că și până și doamna Udrea își cremuiește încălțările în așteptarea darurilor. O reuși să termine această îndeletnicire prozaică până mâine, în zori?