Nervi comunitari de primăvară

Astăzi am fost cu maşina televiziunii la Şcoala Populară de Artă din Târgovişte pentru un interviu. În nemernicia noastră, ca nişte câini turbaţi, încercând să economisim timp, am mers până la poarta instituţiei cu maşina, intrând pe o stradă a Centrului Vechi, proaspăt pavată cu dale din granit, a căror provenienţă o putem intui. De, ziarişti cu tupeu! Imediat ce am oprit, a răsărit lângă noi un vajnic reprezentant al Poliţiei Comunitare care ne-a şi luat la rost. Ne ochise de departe. Ne-am recunoscut spăşiţi vina de a fi călca sub roţile netrebnice ale maşinii noastre de serviciu minunatele dale proaspăt plantate. Domnul, înţepenit în uniformă, a continuat imperturbabil mustrarea, pe un ton destul de ridicat şi într-un registru plasat departe de politeţe, spunându-ne apăsat că dacă se mai întâmplă o dată, o singură dată, ne va fi ridicată maşina. Imediat! Parcă şi vedeam utilajul ameninţător îndreptându-se spre umilul nostru automobil şi ridicându-l într-o clipită pe platformă, cu tot cu cei trei colegi ai mei din automobil care mă priveau încurcaţi. Ce, dacă suntem de la televiziune chiar avem voie să venim pe unde avem noi chef? Nu! Doamne-fereşte! Nici n-am pretins asta! Ce dacă nu ne-a spus nimeni că nu avem voie pe acolo? Trebuia să nu intrăm! Şi-apoi, dumnealui hotărăşte cine poate sau nu să intre pe acolo, că doar nu e pus degeaba! În cele din urmă, dovedind o neţărmurită înţelegere şi îngăduinţă, domnul poliţist comunitar (!) ne-a iertat de data asta. Subliniez: poliţist comunitar, nu paznic, aşa cum deplasat şi total neinspirat l-a numit colegul meu! El nu e paznic! Clar? Clar! Îmi pare rău dacă ne-a indus în eroare prezenţa şi nu ne-am uitat mai atent la uniformă. Nu mai facem! Încercând să pună punct situaţiei neplăcute, colegul aflat la volan a tăiat-o englezeşte cu maşina de la locul faptei, lăsându-ne pe mine şi pe operator pradă moralei în formă continuată, pe care am îndurat-o strângând puternic din dinţi şi reprimându-mi orice ieşire sau replică. Mă gândeam că aş fi reuşit să transform rapid scena într-un ditamai scandal cu organu' şi nu se făcea. După interviul de la Şcoala Populară de Artă, aproape că uitasem de nervii produşi de incident şi de tot ce-mi venise să zic şi renunţasem la timp. Am ieşit, totuşi, prevăzători din perimetrul protejat de cerberi, călcând sfios pe vârfuri dalele de granit, până la marginea unei gropi în lucru cu pretenţii de stradă în devenire. Ne propusesem să aşteptăm acolo maşina vinovată de violarea spaţiului protejat, privind temători la semnul care indica faptul că acolo chiar se ridică maşinile. (Mi-am şi  permis o glumă de prost gust pe marginea poveştii cu ridicatul. Ce m-o fi apucat?) Timp în care, în spatele nostru a răsărit, semeţ, o altă maşină care venise taman pe ruta încercată de noi mai devreme, fapt incalificabil, care, cu câteva minute în urmă, îi ridicase ameninţător tensiunea domnului poliţist comunitar. Aşteptam reacţia promptă şi eficientă a acestuia. Numai că, de data aceasta, organul era liniştit. Nu s-a enervat, n-a comentat, nu a ameninţat cu ridicarea maşinii. M-am uitat mai atent la şofer. Parcă îl ştiam de undeva... A, da, era un consilier local municipal al PD-L. Bine, nu cred că asta l-a impresionat pe domnul poliţist comunitar (vedeţi, am reţinut!), de nu a schiţat niciun gest şi n-a scos nici un sunet. Motivul cred că era altul. Sigur obosise, bietul de el, să se mai certe cu tot felul de indivizi refractari şi tupeişti, care nu vor să înţeleagă nici în ruptul capului că sunt străzi pe care nu e voie să circuli cu maşina şi pace! Aşa că s-a lăsat păgubaş! Păcat că nu am prins şi noi organul în toane atât de bune! Am fi reuşit să scutim nişte nervi ...