Bucureşti - Bruxelles - Brugge şi retur

Am promis că vă povestesc un pic din excursia la Bruxelles şi vreau să mă ţin de cuvânt. Aşadar...
Călătoria cu avionul a fost mai plăcută decât mă aşteptam. La capătul a aproximativ 2 ore şi jumătate de zbor, răstimp în care am şi adormit de câteva ori, am ajuns pe aeroportul din Bruxelles, unde am luat în plină figură un frig mai degrabă de sfârşit de noiembrie, asortat cu un vânt subţirel, insistent şi al naibii de rece. Eram, însă, prevenită că ne aşteaptau cu drag vreo 6 grade în termometre, aşa că am depăşit destul de repede starea de disconfort.
Şefa de cabinet a Oanei Antonescu, europarlamentarul care ne-a făcut invitaţia, s-a ocupat de preluarea şi de cazarea noastră. Aveam să aflăm că vom locui pe perioada sejurului, la Novotel, un hotel bine cotat şi elegant, chiar de fiţe, situat chiar în buricul târgului. După ce ne-am instalat în camere, am scăpat de bagaje şi am mai luat, preventiv, câte o haină pe noi, că situaţia o cerea, am pornit într-o plimbare pe jos, prin oraş. La fiecare pas, eram tentată să scot aparatul şi să fotografiez. Nici nu ştiam de ce să mă mir mai întâi: de stilul arhitectonic elegant şi impunător, de curăţenia de pe străzi, de calmul din trafic, de politeţea localnicilor şi chiar a turiştilor sau, evident, de preţurile destul de ridicate pentru buzunarele noastre. Am ajuns în Grand Place destul de repede, frumuseţea pieţei făcându-ne să zăbovim aici un piculeţ mai mult decât ne permitea timpul. Locul îmi amintea puţin de centrul vechi al Salzburg-ului. Acelaşi rafinament şi, oarecum, acelaşi stil. Am început căutarea de suveniruri, misiune nu tocmai uşoară, dată fiind oferta extrem de mare, dar şi preţurile piperate. Şi pentru că mă răzbise cu adevărat frigul şi mi-am făcut în gând un sumar al hainelor groase din geantă, calcul din care nu ieşeam prea bine, m-am hotărât să îmbin utilul cu plăcutul. Aşa că mi-am cumpărat un şal indian drăguţ şi călduros. Eu şi colegii mei am continuat călătoria la pas, mergând cu mici pauze de respiro, aproximativ 5 ore. La un moment dat, am observat că încălţările noastre erau atât de curate, încât  parcă fuseseră lustruite doar cu câteva minute în urmă.  Seara, am mâncat la un local cu specific grecesc. Aşa că ne-am bucurat de bucate tradiţionale, de muzică grecească, dar şi de compania patronului restaurantului respectiv, cel care însufleţea acel loc. Conversa cu noi, ne servea rapid şi cu îndemânare, cânta, dansa... Era o adevărată încântare să-l vezi cum reuşea să fie peste tot şi să se asigure că oaspeţii săi sunt mulţumiţi de mâncare şi atmosferă.

 O fugă până la Brugge şi întoarcerea la garsteişăn!
A doua zi a debutat cu vizita la Parlamentul European. Spre surpriza mea, aveam să reuşesc să mă acreditez, documentele fiindu-mi necesare ca să pot filma, în câteva minute. După prezentarea rolului şi importanţei acestui for internaţional şi o discuţie interactivă, am stat puţin de vorbă cu Oana Antonescu, aceasta invitându-ne la masa de prânz, la Parlamentul European.
În ciuda ploii şi a frigului care pătrundea în oase, eu şi alţi patru colegi am decis să mergem după-amiază  la Brugge, mai ales că aflasem că trenurile de mare viteză cu destinaţia respectivă circulă din jumătate în jumătate de oră. (Ca la noi... Peste câteva zeci de ani, în cel mai fericit caz!) Aşa că, era păcat să nu vedem oraşul istoric, renumit pentru monumentele sale! Clădirile vechi, multe dintre ele păstrate în stare impecabilă prin restaurări migăloase, casele desprinse parcă din poveştile nordice, străduţele înguste, pavate cu piatră, aerul romantic, cu parfum medieval, călătoria cu barca pe canalul navigabil care străbate oraşul au făcut din incursiunea noastră un adevărat cadou de suflet. Vizita la Brugge a meritat din plin, reuşind să compenseze oboseala şi frigul care ne intrase în oase.Şi pentru că e destul de greu să străbaţi labirintul de străzi fără să te rătăceşti, mai ales că eşti furat de frumuseţea fiecărui colţişor în parte, am fost nevoiţi să ne exersăm  cunoştinţele de engleză sau franceză, flamanda nefiind punctul forte al niciunuia dintre noi. Întrebând în stânga şi în dreapta de gară, unii folosind expresia-substitut train station, alţii gare du train, un coleg s-a trezit întrebând pe un ton decis cum ar putea ajunge la gare-station. Inutil să mai descriu năuceala omului care nu înţelegea nimic din ce vrem noi, dar şi reacţia noastră. Noroc că amicul meu şi-a dat seama repede ce expresie a reuşit să "comită", s-a repliat la timp şi l-a scos din ceaţă pe flamandul care făcea eforturi considerabile ca să ne înţeleagă şi să ne ajute. Evident, am râs zdravăn de expresia inedit-cosmopolită a colegului nostru, garsteişăn devenind leit-motiv-ul întregii seri.

A treia zi a însemnat pregătirea pentru îmbarcarea în avion şi drumul spre casă. A! Cu un mic incident care m-a speriat destul de tare. Aflându-ne la recepţia hotelului, mi-am lăsat pentru câteva minute bagajele în grija unei colege, pentru a merge la toaletă. Am crezut că va dura mai puţin, dar vizita de rutină s-a transformat într-o expediţie temerară, dat fiind că încăperea generoasă care găzduia toaleta doamnelor era plină de chinezoaice exuberante. Am reuşit să le înşel vigilenţa şi am sărit peste rând, fiindcă totuşi vroiam să plec acasă în aceeaşi zi cu colegii mei, dar, când m-am întors la recepţie, ia bagajele de unde nu-s! Colega mea, în grija căreia rămăseseră genţile, deja se speriase zdravăn, iar eu nu mă gândeam decât cum să recuperez măcar cartea de identitate, pentru a mă putea întoarce acasă. Mi-era destul de greu să cred că cineva putea fi atât de iute de mână şi de picior, încât să dispară în câteva momente cu trei genţi. Şi-apoi, de ce s-ar fi riscat cineva să le ia? Şi totuşi... După ce m-au trecut instantaneu toate apele şi mă vedeam deja dând declaraţii şi explicaţii şi în situaţia de a nu putea pleca la aeroport în timp util, ne-am adresat celor de la Recepţia hotelului.  După ce m-au lăsat să fierb în suc propriu câteva momente ce păreau interminabile, mi-au arătat cu un gest suveran (pe sistemul: fraiero, uite-ţi sarsanalele!) genţile puse bine la adăpost de vreo intenţie necurată. Evident, recepţionerul nu a uitat să-mi recomande înţepat, dar politicos, să nu mai las bagajele nesupravegheate. Da! O măsură de prevedere în plus nu strică, dar, pe moment, îmi venea să-i sar în gât pentru emoţiile create.Bine că n-au chemat geniştii!

Şi-acum, fotografiile promise, mai ales că e ştiut că o fotografie face cât o mie de cuvinte! Şi o menţiune: prima, a doua şi a cincea fotografie sunt făcute la Bruxelles. Celelalte, la Brugge.