Moţiunea, pe viu...

Recunosc, n-am asistat la nicio şedinţă de plen a Parlamentului. Şi m-am găsit să mă duc ieri, la moţiune! Am nimerit direct în groapa cu lei (vechi şi noi) a politicii, după norocul chior de a scăpa intacţi din întâlnirea de gradul zero cu celor cei dădeau în clocot (la propriu) în stradă şi cărora nu le prea ardea de politeţuri de genul: "Da-ţi-mi şi mie voie, vă rog!". De înţeles, dată fiind situaţia... Derutaţi de maşina cu care am venit, aceiaşi protestatari ne-au huiduit copios. Am zâmbit îngăduitori, liniştiţi la gândul că suntem în maşină. Ne-a pierit zâmbetul când am înţeles că trebuie să mergem la altă intrare, de data asta pe jos! După câteva minute bune de înghionteli, tactici de strecurare de care nu mă suspectam iniţial şi zgomote care îţi trimiteau auzul la plimbare, am răzbit! Am intrat în curte şi, triumfal, în clădirea Parlamentului. Bucuria ne-a fost de scurtă durată, mai precis până am dat de domnul de la intrare, greu încercat, probabil, de vestea că i se taie din salariu. Altfel nu-mi explic deruta totală care îi marca vizibil comportamentul. Victorie! Am trecut şi de el. Urcăm la primul nivel de balcoane pentru presă. Ghinion! Erau cam ocupate. Un domn drăguţ ne trimite la etajul doi. Urcăm la doi. Dăm să intrăm grăbiţi, că era cam târziu! Un domn vigilent urlă după mine că n-aud că nu p-acolo??? Nu, n-auzisem! De ce nu putem, că e liber? Simplu, presa nu are voie acolo! În timp ce aşteptăm pe hol să vină "domnişoara Roxana" să ne conducă, (şi-am stat ceva!) alt domn ne ceartă părinteşte că n-am venit mai devreme, eventual pe la 7-8.00, că doar şedinţa începea la 10.00! Deja mă încerca o părere de rău că nu venisem cu o zi înainte să-mi ocup un loc. Şi o urmă de nostalgie: pentru Parlamentul European m-am acreditat în câteva minute!... Ne săturăm de aşteptat şi coborâm la etajul I, unde, printr-un noroc, găsim locuri. Ne instalăm. Ura!

Începe "balul". Boc urcă la tribună şi înfruntă stoic reacţia sălii, dovedind o nebănuită rezistenţă la infernul din sală,  dar şi la propriile prostii, debitate în ritm de mitralieră stricată. Din însăilarea de propoziţii trebuia să pricepem că nu ei sunt de vină. Adevăraţii vinovaţi sunt pesediştii, peneliştii, urmaţi, probabil, de peneţecedişti, Gheorghiu Dej, Brătianu, Titel Petrescu şi, de ce nu, mama lui Ştefan cel Mare. Nu ştiu de ce, dar parcă deja mă simţeam vinovată grav de ceva, nu ştiu exact de ce anume, când îi auzeam tonul răstit. I-aş fi dat nişte mărunţiş, numai să se liniştească şi să tacă. În rest, aşa cum probabil aţi sesizat şi din transmisiunile televizate, discursuri sforăitoare, interpretare dramatică, drepturi la replică în serii interminabile, câteva intervenţii (vreo două) la obiect şi atmosferă de CPUN, next level.Şi, evident, episodul final: numărarea bilelor.
A! Şi-ar mai fi ceva: multă presă centrală. Jurnalişti cu feţe preocupate, care n-au, evident, vreme de nimicuri, în căutare avidă de senzaţional. Mi-a atra atenţia întrebarea unei ziariste care privea scrutător la tabloul în mişcare de lângă urne. "Oare numără cineva bilele?" A, nu! Vin nişte domni, se uită lung în urnă şi fac o apreciere profi din ochi. Apoi vor lua temperatura din interiorul urnei şi vor stabili cu precizie dacă moţiunea a trecut sau nu... A! Ca să nu fiu nedreaptă, trebuie să spun că mi-a plăcut  Dana Grecu. O prezenţă extrem de agreabilă. Cel puţin, la prima vedere.
În rest, un gust amar persistent şi senzaţia de zădărnicie. 
...Afară plouă...