vineri, 23 iulie 2010

Sunteţi invitaţi la eveniment. Dar, mai bine, nu...

...Cam astfel s-ar putea rezuma principiul pe care se bazează comunicarea administraţie locală - presă, în viziunea mai-marilor (în funcţie, evident) din Primăria Titu. La începutul acestei săptămâni, am primit din partea instituţiei amintite o Invitaţie prin care eram chemaţi să participăm la recepţia unei investiţii cu nume stufos şi al dracului de greu de reţinut dacă nu ai porniri uşor sadice pe propriii neuroni: "Reabilitarea alimentării cu apă din captarea Branişte, reabilitare reţea de distribuţie şi extinderea ei în oraşul Titu - cartier Titu Târg". devenea tentant ultimul paragraf în care se spunea că printre invitaţi se vor afla "conducători ai administraţiei publice centrale şi locale". Mărturisesc, eram curioasă să văd ce conducători vin, mai ales că pe surse deja se vehicula numele Elenei Udrea, mult iubita şi stimata conducătoare a Ministerului Dezvoltării.
Bucuria că o vom revedea avea să ne fie retezată brutal de o Adresă a aceleiaşi primării, adresă prin care ni se scrie cu caracter bolduit şi subliniat că invitaţia nu mai este valabilă. E şi o zicere colorată în sensul ăsta, dar prefer să renunţ la a o cita...
Am crezut în primă instanţă (de ce naiba nu mă învăţ odată minte?) că evenimentul a fost reprogramat. Aveam să aflu, însă, chiar dintr-un comunicat, că panglica a fost tăiată, dar nu în prezenţa ministrei, aşa cum se zvonea, ci a şefei, pardon, a conducătoarei Companiei Naţionale de Investiţii, binecunoscuta, deja, Ana Maria Topoliceanu.
Încep să cred că răzgândeala de la o oră la alta a celor de la PDL, care apare în orice domeniu, tinde să devină unica metodă de lucru pe care o stăpânesc şi tind să o ridice la rang de artă.Văzând atâta consecvenţă şi dorinţă de perfecţionare, aproape că nici nu mai poţi să te superi pe ei...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu