Amestecate

Da, ştiu, am lipsit nepermis de mult, mai ales că eraţi nerăbdători să comentaţi postările şi nu aveaţi niciun subiect nou. (Sau mă înşel?) Şi v-a fost şi dor de mine! (De data asta, nu mai întreb, că ştiu răspunsul!). Hm! Mă simt ca atunci când mă întâlnesc cu un prieten vechi, cu care n-am mai vorbit de multă vreme, şi nu ştiu cu ce să încep... Aşadar, ce mai faceţi? ... Eu?... S-au întâmplat multe între timp, dar puţine ar merita amintite aici. Vă interesează o nouă inaugurare la Centrul de cercetare al Grupului Renault de la Titu? Mă gândeam eu că nu! Conferinţele de presă de pe la partide? Cine ar mai putea fi interesat de astea, în afară de cei cu vădite porniri sadice? În ciuda faptului că au fost multe acţiuni (unele aşa-zise evenimente de presă) la care a trebuit să particip, n-am prea reuşit să mă concentrez pe ele. Aşa se face că am traversat, cred, una dintre cele mai apăsătoare perioade din viaţă. Veşti rele, tensiuni, vorbe tăioase care, chiar dacă nu m-au vizat în mod direct, m-au afectat. Poate mai mult decât era cazul...  Astfel de furtuni se tot întâmplă, dar, de fiecare dată, constatăm că ne-a prins nepregătiţi .
Am înţeles, însă, ceva. (Nu vă bucuraţi, îmi trece repede!) O dată, că relaţiile inter-umane sunt mult mai fragile decât s-ar putea crede, şi că se pot sfărâma, iremediabil, la primul val. Da, contează terenul pe care s-au clădit, precum şi materialul edificiului. (Asta ca să rămânem în zona  metaforelor) Apoi, că se găsesc mulţi binevoitori pe fază, care aşteaptă calm momentul prielnic şi mai trag şi ei un picior construcţiei respective, în caz că nu a fost luată de ape, din prima. Şi-apoi, la fel de calm, dau vina pe val. Asta, în cazul în care simt nevoia să-şi explice gestul şi nu sunt prea ocupaţi să savureze dezastrul. Altfel, nişte simpatici... Vi se întâmplă, mai mult ca sigur, să vă loviţi de ei la tot pasul, cunoaşteţi modelul, aşa că nu e cazul să insistăm pe asta.

Şi, totuşi, am avut parte şi de un moment de evadare: un mini-recital susţinut de corala Appassionato din Târgovişte. O formulă artistică în care s-au combinat, în mod ingenios, talentul, sensibilitatea, forţa interpretării şi dorinţa de a atransmite mesajul prin muzică. Sper să mă învrednicesc să pun fragmentul respectiv pe blog şi sunt convinsă că o să-mi daţi dreptate.

Şi-acum, la somn! Am avut o zi pe care mi-am petrecut-o mai mult zăcând. M-am aventurat în nişte combinaţii culinare riscante, ca o bombă cu efect întârziat. Iar mâine, de fapt, azi, ar trebui să merg (din nou) la Răvăşitul oilor, o sărbătoare pastorală care are loc la Runcu, în nordul judeţului. O tradiţie din care sper să nu rămână, peste ani, numai răvăşitul...